Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 21 februarie 2019 10:45
Dinamo a ratat pentru al doilea an la rând calificarea în play-off, dar marea vânzoleală de pe piața transferurilor continuă. Atacantul Nabil Jaadi, fratele lui Reda Jaadi, a semnat cu Dinamo, iar azi a fost prezentat oficial.
Marocanul Nabil Jaadi, 22 de ani, care s-a antrenat cu echipa lui Mircea Rednic în ultimele zile, a parafat un contract valabil pentru doi ani și jumătate, informează sursele GSP.ro.
Atacantul a fost direcționat către Dinamo de Luana Rednic, fiica antrenorului dinamovist.
Conform lui Mircea Rednic, Nabil va avea un salariu lunar de 2000 de euro: „Nabil Jaadi a semnat cu Dinamo pe 2 ani și jumătate. Pe un salariu de 2000 de euro care va crește până la 3500. A semnat pentru că știe din Belgia ce pot eu să fac pentru jucători”, a declarat Mircea Rednic pentru doardinamo.ro.
Nabil Jaadi și-a făcut junioratul lui Anderlecht și a mai jucat la Udinese, Latina, Granada, Ascoli, Olhanense și Asteras Tripoli.
100.000 €valorează în prezent Nabil Jaadi, conform Transfermarkt
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor