FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Nicolae Dică, scuze în direct pentru primul antrenor ofertat ieri de Becali: „Eram foarte nervos, nu l-am văzut”

Nicolae Dică, la Orange Sport
Nicolae Dică, la Orange Sport

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 noiembrie 2022 07:06 / Actualizat miercuri, 02 noiembrie 2022 11:00

Nicolae Dică, fost antrenor la FCSB, a comentat momentul tensionat de la finalul meciului cu U Cluj, când nu l-a salutat pe Eugen Neagoe, tehnicianul gazdelor.

Tehnicianul de 42 de ani i-a prezentat scuze lui Eugen Neagoe, antrenorul lui U Cluj, după ce nu l-a salutat la finalul partidei. „Geană” a fost primul tehnician pe care Becali l-a sunat ieri să vină în locul lui Dică, dar afacerea nu s-a concretizat. 

Dică, replică pentru Gigi Becali: „Zice că vrea bani. Păi, cu mine ai câștigat bani! Puneți titlu «Dică, slab, 20 de milioane de euro!»”
FCSB
Dică, replică pentru Gigi Becali: „Zice că vrea bani. Păi, cu mine ai câștigat bani! Puneți titlu «Dică, slab, 20 de milioane de euro!»”

Nicolae Dică, scuze pentru Eugen Neagoe

„Vreau să-mi cer scuze față de domnul Neagoe. Am înțeles că a venit după joc.

A fluierat finalul și am plecat foarte nervos. Nu l-am văzut. Vreau să îi prezint scuze dânsului. Am înțeles că a vorbit despre acel moment. Nu îmi stă în caracter să nu salut pe cineva. Ne-am salutat înainte de joc. La finalul jocului, rar m-am salutat cu un antrenor. 

Eram foarte supărat și nu l-am văzut. Mi-a zis și Vio Tănase după meci. Nu a fost ceva intenționat. Eram foarte nervos și am plecat direct la vestiar”, a spus Nicolae Dică la OrangeSport.

Eugen Neagoe i-a bătut obrazul lui Dică după U Cluj - FCSB: „Urât, nu se face așa”

La finalul meciului, Eugen Neagoe i-a reproșat lui Nicolae Dică atitudinea acestuia după fluierul final.

„În această seară, antrenorul FCSB-ului a plecat de pe bancă fără să salute. OK, înțeleg, suntem supărați, dar înainte să fim antrenori cred că ar trebui să fim oameni. Colegii mei au tot respectul meu. 

Este a doua oară când mi se întâmplă asta, ca un antrenor să plece de pe bancă, să-mi întoarcă spatele. S-a mai întâmplat o dată cu acel băiat care antrena Craiova, care are probleme acum, e vorba de Mangia. Urât. Nu se procedează în această manieră, dar asta este situația”, a punctat Neagoe la Prima Sport.

Eugen Neagoe, dorit de Becali în locul lui Nicolae Dică

Antrenorul lui U Cluj este pe lista lui Gigi Becali, alături de Ciobotariu, Poenaru și Prepeliță, pentru a-i lua locul lui Nicolae Dică.

„Amândoi (n.r- Ciobotariu și Neagoe) sunt sub contract. La amândoi țin foarte mult, pentru că e vorba de oameni și amândoi sunt oameni foarte buni. La momentul acesta nu mă pot hotărî între cei doi. O să vedem la rugăciune.  

Trebuie să am binecuvântarea finului Pandele dacă vreau să-l iau pe Ciobotariu. La fel și cu cei de la Cluj. În momentul acesta chiar nu știu pe cine să aleg, pentru că țin foarte mult la amândoi”, a spus Gigi Becali.

VIDEO Gigi Becali a criticat dur jocul lui FCSB din meciul cu U Cluj: „A fost circ!”

Citește și: 

Nicolae Dică, trădat de jucători? Detalii de la cel mai aprins conflict din vestiar: „Taci! Mai și comentezi?! Ieși afară!”

Dică, prima reacție după demisia de la FCSB: „De ce să mai stau?! Oricum plecam duminică!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (2)
mihaistoica
mihaistoica  •  02 Noiembrie 2022, 13:39

"Nu îmi stă în caracter să nu salut pe cineva". Aşa este, ai un caracter cum rar se poate vedea, ai demonstrat-o şi în Danemarca.

Hcm27
Hcm27  •  02 Noiembrie 2022, 11:30

Eeh,Dicanio,nu ești mai liniștit asa,analist la Orange Sport cu Meme,decât antrenor secund la FCSB?Dar ia-l și pe Meme de tot dacă tot ti-e prieten

Vezi toate comentariile (2)
Comentează