Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 13 august 2023 20:50 / Actualizat duminica, 13 august 2023 21:27
Florin Răducioiu a analizat situația de la Oțelul, echipa fostului său coleg din Generația de Aur, Dorinel Munteanu.
Deși Oțelul e nou promovată în Liga 1, Dorinel Munteanu are planuri mari. Imediat după promovare spunea că vrea să joace în play-off chiar din primul sezon, iar Florin Răducioiu îi atrage atenția cu privile la declarațiile date.
Florin Răducioiu îi atrage atenția lui Dorinel Munteanu
„Eu îl știu pe Dorinel. E un mare profesionist. Încercă să țină jucătorii cât mai concentrați. Nu e ușor, dar iată că reușește ceva. Nu va fi simplu de câștigat pe terenul Oțelului.
E o echipă cu un antrenor care își dorește și care e un pic nebun în declarațiile lui, când spune că ar dori să ducă echipa asta între primele 6. În locul lui, aș fi mai atent la asemenea lucruri, la asemenea declarații. Dar el știe ce spune, el crede în echipa lui”, a declarat Florin Răducioiu la emisiunea PrimaSport.
Dorinel Munteanu, după Oțelul - U Cluj 1-1
„Rezultatul nu ne avantajează, jocul m-a satisfăcut în mare parte. A fost același scenariu, am condus cu 1-0 și am luat un gol stupid, din penalty, dar dintr-o greșeală copilărească. Nu pot să trec peste. Același scenariu ca la Sepsi. Schimbările pe care le-am făcut parțial m-au mulțumit.
Trebuie să am o discuție cu jucătorii, deși am avut și săptămâna asta, pentru că pierdem puncte degeaba. Este păcat de efortul lor. Pot să-i felicit pentru efort, pentru determinare. Universitatea Cluj nu ne-a pus nicio problemă, dar am făcut noi pasul înapoi și a venit acea greșeală. Nu sunt mulțumit, dar trebuie să mergem înainte și poate în curând va veni și victoria.”, a spus Dorinel Munteanu la Orange Sport.
Citește și:
Transferul fotbalistului de la FCSB e dat ca și făcut: „Azi e discuția finală”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!