Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 august 2017 16:38
Gigi Becali, finanțatorul lui FCSB, a dezvăluit numele celor doi jucători care vor părăsi echipa în perioada următoare. Latifundiarul vrea să renunțe la Robert Grecu (19 ani), adus de Dică de la SCM Pitești, și de Rareș Enceanu (23 de ani).
"Nu există vreun jucător pe lista neagră. Nu sunt jucători de care vreau să scap. Singurul de care vreau să scap e Grecu. Şi mai este Enceanu, atât.
Larie, De Amorim, Golofca sunt jucători care mai pot intra. Sunt jucători care au făcut performanţă! Cu Larie am făcut performanţă, nu pot să mă debarasez de el. N-am cum! Cu el m-am calificat. Nu mă debarasez de Larie. Nu mă debarasez nici de Ovidiu Popescu, şi cu el am făcut performanţă.
De Golofca am zis ce-am zis că să-l întăresc, încă mai cred în el, în viteza lui şi în ce poate să facă. Glumele pe care le fac eu nu le luaţi la propriu, că eu vreau să-l motivez. Tot ce-am zis de Golofca a fost ca să-l motivez. Cred în el, cred mult în el", a spus Gigi Becali, la ProX.