Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 23 iulie 2023 20:45 / Actualizat duminica, 23 iulie 2023 21:05
FC Hermannstadt s-a impus în deplasarea cu Poli Iași, scor 3-1. Balaure a marcat o „dublă”, iar Gabi Iancu a contribuit cu o reușită cu călcâiul.
Leo Grozavu aștepta o reacție din partea jucătorilor Iașiului, după evoluția pomadică din etapa inaugurală, cu CFR Cluj (0-2). Însă Poli a început cam ca-n Gruia. Bara lui Alin Roman (10) a dat senzația că poate, dar imediat a venit gafa lui Kouadio, speculată de Cristi Neguț.
Balaure, MVP în Poli Iași - Hermannstadt
Ex-târgovișteanul a plecat într-o cursă încheiată cu serviciul pentru Silviu Balaure, a cărui reluare a „poposit” în colțul din stânga lui Ailenei: 0-1. Sibienii arătau astfel că n-au uitat chiar de tot cum e cu golul, după ploaia de ratări din debutul contra rezervelor Farului (0-1).
Ieșenii au continuat să țină mai mult de minge, fără cine știe ce folos. Practic, până la pauză, doar Gheorghiță, cel mai incisiv dintre oamenii lui Grozavu, i-a dat emoții lui Letica. Și el doar o singură dată, în minutul 25, după ce, în prealabil, îi strecurase mingea printre picioare stoperului Ionuț Stoica. O acțiune aplaudată și atât.
Mai aproape de a înscrie au fost tot oaspeții, în prelungirile primei părți. Scăpat spre buturile lui Ailenei, Baba Alhassan a ales o finalizare ciudată, cu șpițul, și de la 10 metri lateral a expediat balonul peste "transversală". Un gol i-ar fi prins numai bine și lui, și clubului, care negociază transferul său la FC Astana. Dar mai era o repriză.
Nemulțumit, Grozavu a mutat la pauză, în linia de mijloc. Acolo de unde nu venise mai nimic până atunci, Marchioni i-a luat locul discretului Vașvari, iar Robert Ion l-a înlocuit pe durul Itu. Însă nici ei n-au reușit să aducă imediat așteptatul declic. Iar golul a picat tot în poarta lui Poli. Același Balaure, servit magistral de Dragoș Iancu: 0-2 (58).
Poli s-a trezit prea târziu
Abia din minutul 68 a început să se vadă acea Poli pe care și-o doresc ieșenii. Prin pătrunderea lui Robert Ion și finalizarea stângace a lui Luis Phelipe, care apoi avea să se revanșeze cu pasa decisivă la reușita lui Jatoba, de 1-2.
Însă tocmai când amfitrionii păreau pe val, Robert Ion l-a atacat cu crampoanele pe gleznă pe Mino Sota și a văzut "roșu". Tocmai el, care înviorase jocul echipei lui Leo Grozavu. Un astfel de "roșu" trebuia să fi văzut și Alin Roman, în prima repriză (22), când s-a dus, tot cu crampoanele, pe glezna lui Alhassan. Atunci, însă, "centralul" Moroiță nu l-a scos nici pe cel galben.
În zece, Iașiul a depus armele. Iar Gabi Iancu, intrat pe final, i-a dat lovitura de grație: 1-3. Și putea fi mai rău, dacă Mino Sota și același Gabi Iancu n-ar fi trimis în bară.
FINAL. Poli Iași - Hermannstadt 1-3
- Au marcat: Jatoba 73 / Balaure 11' '58, G. Iancu 85
- Live + Statistici
- la meci asistă 5.563 spectatori
- VIDEO cu cele mai importante faze
Poli Iași - Hermannstadt. Echipele de start
POLI IAȘI: Ailenei - Kouadio, Ilie, Katanec, Șerban - Roman, Vașvari, Itu - Jatobá, Harrison, Gheorghiță
REZERVE: Celeadnic, Marchioni, Stefanovici, Hlisten, Vojtus, Tincu, Ion, Dumitru, Luis Phelipe
ANTRENOR: Leo Grozavu
HERMANNSTADT: Letica - Butean, Găman, Stoica, Opruț - Mino, Alhassan - Balaure, Neguț, D. Iancu - Paraschiv
REZERVE: Muțiu, Paolo Medina, Bejan, Biceanu, Petrescu, Jipa, Oroian, G. Iancu, Petre
ANTRENOR: Marius Măldărășanu
Stadion: „Emil Alexandrescu"
Arbitru: Andrei Moroiță / A1: Valentin Avram; A2: Mircea Orbuleț
Arbitru VAR: Horia Mladinovici, Arbitru AVAR: Marius Marchidanu
- Primul meci a avut loc pe 26 octombrie 2018, CSM Politehnica - FC Hermannstadt 0-2, goluri înscrise de Hama Tsoumou şi Lucian Dumitriu. Cu acelaşi scor au învins ardelenii şi în returul sezonului regular 2018/2019, pe 3 martie 2019, rezultat în urma căruia oaspeţii au ratat calificarea în play-off.
- Întâiul succes din contul moldovenilor: 6 aprilie 2019, FC Hermannstadt - CSM Politehnica Iaşi 0-1, marcator J. Teixeira, dintr-un penalty scos de Sanoh.
- Cele mai multe goluri s-au marcat pe 30 iunie 2020, CSM Politehnica Iaşi - FC Hermannstadt 2-3.
- Cea mai recentă întâlnire directă din Superliga României: 15 mai 2021, CSM Politehnica Iaşi - FC Hermannstadt 0-1 (Baba Alhassan).
Mai multe articole de actualitate:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!