Articol de Ovidiu Minea - Publicat vineri, 07 mai 2021 17:22 / Actualizat vineri, 07 mai 2021 17:50
Deși o serie asemănătoare cu cea a lui Dinamo, cu trei victorii consecutive, ar putea să ducă Politehnica Iași la baraj, jucătorii ieșeni par a fi aruncat prosopul.
Semnalele au apărut încă de la meciul cu Dinamo, de miercuri, înaintea căruia Djuranovic și Vega au anunțat că nu se simt apți de a intra pe teren. Vega, internațional costarican, nu era pe aceeași lungime de undă cu antrenorul Nicolo Napoli, cel care, deși problemele ofensive ale echipei erau mari, i-a exclus din lot pe primii doi golgeteri, Andrei Cristea și Andreias Calcan. Pe ultimul după ce l-a jignit public în două rânduri.
Poli Iași, decimată înainte de meciul cu UTA
Coincidență, înaintea unei deplasări lungi, la Arad, Napoli s-a trezit și fără alți jucători, în afara celor doi și ai altor indisponibili mai vechi, Brănescu, R. Popa și Acosta. Jucătorul pe care italianul l-a uns căpitan, Bușu, a fost anunțat accidentat, alături de Mihalache și Axinte.
În atare condiții, Poli a plecat la Arad, pentru meciul cu UTA, cu doar 17 jucători, unul dintre ei, Mensah, spunând și el că are probleme.
- UTA - Poli Iași se va juca duminică, 9 mai, de la ora 14:00, liveTEXT pe GSP.ro.
VIDEO. Ciprian Paraschiv despre problemele de la Poli Iași: „Sunt membri în Consiliul Director care n-au nici măcar adrese de email”
Mai multe știri din Liga 1:
Schimbare de antrenor în Liga 1 » Conducerea nu a mai răbdat + Înlocuitor-surpriză!