Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 05 februarie 2021 14:43 / Actualizat vineri, 05 februarie 2021 15:16
Jurnalistul Iorgos Mazias, de la cotidianul Sport Day, spune că noul antrenor al Craiovei, Marinos Ouzounidis (52 de ani), e bun doar „pe termen scurt. La început obține rezultate. Apoi, când jocul începe să scârțâie, dă vina pe jucători. Pregătește meciurile bine, dar n-are mână bună la schimbări”.
Antrenorul ales de Mihai Rotaru pentru următorul an și jumătate, Marinos Ouzounidis, se anunță mai degrabă o soluție „pe termen scurt" pentru CS Universitatea Craiova. Sau cel puțin așa opinează jurnalistul grec Iorgos Mazias, de la cotidianul atenian Sport Day.
Cine e Marinos Ouzounidis, noul antrenor al Craiovei
Mazias i-a făcut un portret lui Ouzounidis, în exclusivitate pentru GSP.RO, și apreciază că tehnicianul de 52 de ani îndeplinește, într-adevăr, „trei dintre condițiile puse de conducătorii clubului. Are experiență în lupta pentru trofee, de la Panathinaikos, de la AEK Atena, a și câștigat un titlu cu APOEL, în 2006 - 2007. De asemenea, e un antrenor ofensiv și joacă 4-3-3, modulul practicat de ani la Craiova, din ce ne-am documentat și noi".
La minusuri, Mazias susține că Marinos „începe aproape mereu bine, dar încheie prost. Pregătește foarte bine partidele, însă dacă meciul curge prost pentru echipa lui n-are idei. Și nici mână bună la schimbări".
De asemenea, „dacă lucrurile nu merg bine trei, patru partide începe să dea vina pe jucători. E un tip foarte direct, nu râde niciodată, e suspicios. Vede numai consiprații împotriva echipei lui". Și, alt avertisment: „E dificil de abordat. Nu vorbește cu fanii și cu presa, în afara conferințelor oficiale".
180.000 de europe an va încasa Ouzounidis în Bănie. La Panathinaikos, potrivit jurnaliștilor greci, a avut 800.000 pe an, iar la APOEL, 400.000 pe an
Dumitru Dragomir a dezvăluit la GSP Live că U Craiova are doi patroni: „Fac treabă bună împreună”
Citește mai multe știri despre Craiova:
Oltenii sună mobilizarea: „E marele derby. Fanii se hrănesc din rivalitatea asta”