FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO Două povești neștiute cu Adi Mutu și Nicolae Dobrin » Ce făcea „Briliantul” după antrenamente + reacția de milioane a „Gâscanului”

Nicolae Dobrin și Adrian Mutu. Sursă foto: Arhivă
Nicolae Dobrin și Adrian Mutu. Sursă foto: Arhivă

Articol de - Publicat joi, 17 decembrie 2020 13:34 / Actualizat joi, 17 decembrie 2020 16:30

Alin Chița (43 de ani), jucător care a evoluat mai bine de 10 ani pentru FC Argeș, a interacționat la Pitești cu nume grele din istoria clubului, cum ar fi Nicolae Dobrin sau Adrian Mutu. 

În direct la GSP Live, Chița, în prezent antrenor la CSM Focșani, în Liga 3, a povestit diverse episoade petrecute în vestiarul din „Trivale. Fostul fundaș a fost coleg la juniorii lui FC Argeș cu Adrian Mutu și a povestit cum se comporta „Briliantul” în timpul antrenamentelor. 

Potrivit caracterizării lui Chița, Mutu ar fi avut o conduită ireproșabilă în perioada junioratului, în ciuda vocilor care l-au numit pe acesta „un tânăr extrem de capricios”. 

Alin Chița: „Mutu rămânea tot timpul să lucreze în plus”

„Am crescut cu el, am copilărit împreună. Am fost în vestiar, în aceeași grupă. Era un jucător care tot timpul a încercat să scoată maximum din ce a avut la dispoziție. Tot timpul era interesat să se dezvolte pe plan profesional. Îmi aduc aminte că erau multe momente în care, efectiv, nea Mihai Ianvoschi se certa cu el să intre în vestiar. Rămânea tot timpul să lucreze în plus. Nu degeaba a ajuns să înscrie 100 de goluri în Serie A”, a afirmat Alin Chița, la GSP Live. 

Nicolae Dobrin și caseta care i-a lăsat mască pe jucători: „Gata! La culcare toată lumea”

Pe durata emisiunii, Alin Chița și-a adus aminte și de momentul în care a avut oportunitatea de a fi antrenat de către Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români din istorie. 

„S-au schimbat antrenorii, iar el rămăsese la conducerea echipei. Am avut două antrenamente, am mâncat prânzul, iar apoi a adus o casetă din arhiva proprie. Ne-a arătat câteva momente din ceea ce făcea dânsul pe teren. Eram toți fascinați de ce făcea cu mingea la picior. La un moment dat, ne-a spus: «Gata, la culcare toată lumea! După-amiază avem antrenament». 

Noi i-am zis: «Nea Gicu, lăsați-ne să vedem și noi caseta asta, nu mai mergem la culcare». Erau imagini care n-au fost prinse de televiziuni. Am rămas fascinat. Tata îmi spunea că, pe vremea lui Dobrin, lumea venea la stadion la ora 11:00, deși meciul era la ora 17:00. Oamenii își luau table, cărți, rummy și mergeau la stadion pentru a prinde un loc”, a povestit Alin Chița. 

Vezi și: 

EXCLUSIV Antrenorul care a prins începuturile „New Dinamo”, declarații în premieră: „Negoiță încerca asta tot timpul” + ce spune de haosul din prezent

EXCLUSIV Interviu spectaculos cu fotbalistul român care a jucat în China: „Am mâncat scorpioni și broaște țestoase” + „Doctorul ne-a zis un lucru când gripa aviară era pe sfârșite”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
gintonic
gintonic  •  18 Decembrie 2020, 12:06

Poate doamna Dobrin (sotia dansului) mai detine aceasta caseta video. Ar fi interesant sa o vedem si noi, fanii magicianului Gicu Dobrin! Poate se mobilizeaza vreo televiziune sa discute cu doamna Dobrin!... Cat despre Mutu, da, a fost un baiat talentat si ambitios!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează