Articol de GSP - Publicat vineri, 23 septembrie 2016 13:59
Laurențiu Reghecampf a fost obligat să-și consume prima schimbare din minutul 20, pentru că Aganovici a primit o lovitură la față și nu a mai putut continua jocul.
Steliștii au reușit să marcheze pentru 1-1 în inferioritate, într-un moment în care croatul primea îngrijiri medicale.
După golul lui Florin Tănase, Momcilovici a intrat în locul lui Aganovici.
Sârbul e fundaș stânga de meserie, însă abia a revenit după o accidentare și de aceea Reghe a preferat să înceapă cu improvizația Aganovici pe acel post.
"Aganovici nu-si poate mișca maxilarul, sperăm să nu fie foarte grav. Avea dureri mari", a zis Reghecampf după meci.