Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 16 iulie 2023 16:15 / Actualizat duminica, 16 iulie 2023 16:36
Rapid a emis un comunicat oficial ca răspuns la afirmațiile pe care le-a făcut comentatorul sportiv Bogdan Cosmescu după primul meci al alb-vișiniilor din acest sezon, 0-0 cu Sepsi OSK.
Vineri seara, în Giulești, Rapid a început noul sezon cu o remiză, 0-0 contra covăsnenilor de la Sepsi OSK.
Meciul a fost marcat de o decizie de arbitraj puternic contestată. Oaspeților le-a fost anulat un gol la intervenția VAR, considerându-se că Safranko, aflat în afara jocului, a influențat faza în care Ștefănescu a înscris.
Bogdan Cosmescu: „Mi-a trecut pe la ureche un zvon, că Rapid va avea arbitrajul în spate”
Bogdan Cosmescu, comentator sportiv la PrimaSport și OrangeSport, nu a fost de acord cu decizia luată de „centralul” Sebastian Colțescu.
„Vreau să spun un lucru foarte interesant. În urmă cu vreo 10-15 zile mi-a trecut pe la ureche un zvon, știți, cum umblă în lumea fotbalului, că va fi un sezon în care Rapidul va avea calumea de tot arbitrajul în spate.
Nu l-am băgat în seamă, am zis că este o aberație. Și poate că este în continuare o aberație, dar ce s-a întâmplat la meci te pune pe gânduri. În prima etapă să anulezi golul ăla...”, a precizat Cosmescu seara trecută, la la OrangeSport.
Rapid, replică pentru Bogdan Cosmescu: „Derapaj îndreptat contra noastră”
Astăzi, Rapid a răspuns afirmațiilor lui Cosmescu printr-un comunicat.
„A trecut o singură etapă din noul sezon și suntem nevoiți să asistăm deja la unele derapaje jurnalistice îndreptate împotriva Rapidului.
În cazul de față, fără fond, argument, departe de adevăr, dar cu ținta de a induce în eroare masele de suporteri rapidiști, precum și microbiștii în general.
Un comentator sportiv, totodată formator de opinie prin prisma profesiei, a afirmat că i-a trecut pe la ureche un zvon «că va fi un sezon în care Rapidul va avea serios arbitrajul în spate».
Zvonul transformat vocal în acuzație de către respectivul comentator capătă conotații dure în contextul în care istoria ne arată de fapt că Rapid a pierdut titluri având arbitrajul la propriu «în spate».
Având în vedere relația mereu apropiată și deschisă pe care clubul nostru a avut-o în timp cu mass-media, ne-am dori ca și jurnaliștii să furnizeze informațiile către opinia publică plecând de la o bază solidă și veridică, nu după zvonuri trecute printr-o ureche sau alta.
Din punctul nostru de vedere, munca într-un club de fotbal se desfășoară pe terenul de joc și în jurul acestuia, iar timpul și energia încercăm, pe cât posibil, să nu le irosim în studiourile televiziunilor, emițând opinii și păreri”, a scris clubul giuleștean.
„Nu e ofsaid, Safranko nu influențează faza”
Referitor la faza incriminată de Cosmescu, un arbitru consultat de GSP a comentat că „Safranko nu influențează faza, nu e ofsaid!”.
„Decizia e complicată, mai ales că tușierul a dat credit și-a validat reușita. Colțescu s-a luat după Mladinovici într-o fază discutabilă”, a adăugat acesta.
Mai multe știri din SuperLigă:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!