FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Detalii din ședința-fulger cu Bergodi solicitată de Dan Șucu: „Vreau să lămuresc transparent ce s-a întâmplat acolo”

Dan Șucu / foto: Cristi Preda (GSP) +25   FOTO
Dan Șucu / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat joi, 10 august 2023 10:38 / Actualizat joi, 10 august 2023 11:06

Dan Șucu, patronul Rapidului, a vorbit despre întâlnirea  pe care a avut-o miercuri cu Cristiano Bergodi, la care au luat parte și Victor Angelescu și Daniel Niculae. 

Întrebat dacă scaunul lui Bergodi se „clatină” după startul modest de sezon, cu doar cinci puncte acumulate în patru meciuri, Dan Șucu a oferit o serie de precizări. Boss-ul din Giulești a anunțat că-i oferă în totalitate credit lui Bergodi și a insistat să se adreseze direct fanilor, din ce în ce mai nemulțumiți de parcursul echipei.

Ionel Ganea, dezlănțuit după startul ratat al Rapidului: „Pe Șucu îl fac ăștia «ca la Nufărul!», o să se curețe” » Cine ar trage de fapt sforile în Giulești: „Numai oamenii lui sunt acolo!”
RAPID
Ionel Ganea, dezlănțuit după startul ratat al Rapidului: „Pe Șucu îl fac ăștia «ca la Nufărul!», o să se curețe” » Cine ar trage de fapt sforile în Giulești: „Numai oamenii lui sunt acolo!”

Dan Șucu s-a adresat fanilor rapidiști: „Trebuie să învățăm să avem răbdare”

„Am avut cu toţii astăzi (n.r - miercuri) o întâlnire cu antrenorul nostru, Cristiano Bergodi. Aţi văzut, nu este niciun secret. Au apărut şi poze, doar vreau să lămuresc transparent ce s-a întâmplat acolo. Întâlnirea nu a fost, aşa cum se speculează, pentru a-i da vreun avertisment sau ultimatum domnului Bergodi. Din contră!

Ştim cu toţii că este nevoie de răbdare şi mai ştim că acest cuvânt, răbdare, nu face parte, momentan, din vocabularul Giuleștiului.

Clubul Rapid, noi, cu toții, trebuie să învățăm să avem răbdare… Nu este simplu, dar proiectele cu adevărat mari, proiectele solide, care să reziste mulţi ani, se construiesc cu enorm de multă răbdare şi nu pe fundații emoționale.

Detalii din ședința-fulger cu Bergodi solicitată de Dan Șucu: „Vreau să lămuresc transparent ce s-a întâmplat acolo”
Întâlnirea la care au luat parte cei mai importanți oameni din sânul Rapidului

A crea o echipă mare, competitivă, o campioană, nu este o probă de 100 de metri garduri, ci una de maraton. Un maraton fotbalistic și administrativ, ce trebuie gestionat fără grabă, cu înțelepciune. Mă ştiţi foarte bine cum sunt ca om de business… Vom construi cărămidă cu cărămidă!”, a spus Dan Șucu, potrivit Fanatik

Dan Șucu: „O spun răspicat, nu se pune problema să plece Cristiano Bergodi”

Șucu a continuat șirul explicațiilor, dezvăluind că, în urma întâlnirii cu Bergodi, s-a ajuns la concluzia că Rapid ar mai putea efectua unele transferuri în perioada următoare: 

„L-am invitat, deci, pe domnul Bergodi pentru a-l întreba ce putem să facem pentru el, pentru echipă, de ce mai are nevoie… L-am simţit foarte hotărât, liniştit, dar totodată entuziasmat de proiect. Este convins că echipa va creşte ca exprimare. Are nevoie de timp, ca toate piesele pe care le-am adus să fie asamblate cu grijă, iar asta nu se poate face în două-trei etape.

Noi l-am invitat să ne spună de ce ar mai avea nevoie. Are susținerea noastră totală! Ne-a transmis ce jucători și-ar mai dori şi i-am promis că, dacă va sta în puterile noastre, îi vom aduce fără niciun fel de problemă fiindcă este clar, dorim cu toții un Rapid din ce în ce mai puternic”.

Vom mai face un transfer, poate două, jucători importanţi, ştim despre cine este vorba, discutăm deja. Sperăm să luăm și ok-ul fotbaliştilor, vom face tot posibilul să-i punem la dispoziție domnului Bergodi o echipă cu care să se bată la titlu chiar din acest an.

Deci, o spun răspicat, nu se pune problema să plece Cristiano Bergodi, nu s-a pus problema să-i dăm nici măcar un avertisment! Este exact opusul: l-am chemat să îi spunem că avem toată încrederea în el, că vor veni și rezultatele pe care le merită aceşti fani minunaţi, cei mai frumoşi din România”, a mai spus Șucu, potrivit sursei citate. 

Investim şi în viitor, investim şi în experienţă, apropo de negocierile cu Bogdan Lobonț, care, într-adevăr, există. Nu-mi cereți amănunte, se ocupă colegul meu, Victor Angelescu… Încercăm să aducem oameni cât mai calitativi, profesioniști adevărați, pentru ca Rapidul să ajungă acolo unde ne dorim.

- Dan Șucu, patron Rapid

Ședință la Rapid

Numirea italianului Cristiano Bergodi, după ce Adrian Mutu a plecat la Netchi Baku, nu a adus încă rezultatele dorite de Dan Șucu și Victor Angelescu. Până acum, Rapid a înregistrat o victorie, două egaluri și o înfrângere, iar conducerea giuleștenilor vrea mai mult de la echipă.

Miercuri, acționarii Daniel Șucu și Victor Angelescu, antrenorul Cristiano Bergodi și președintele Daniel Niculae au avut o ședință pe tema crizei de rezultate din Giulești. Cei patru rapidiști au ieșit la un restaurant din Nordul Bucureștiului, pentru a încerca să găsească cele mai bune soluții.

VIDEO Dan Șucu a plecat dezamăgit de la stadion, fără să ofere declarații, după FC Voluntari - Rapid 2-1

Citește și alte știri despre Rapid: 

EXCLUSIV Un transfer-vedetă din Superliga, făcut praf de Ionel Ganea: „La ce națională vrei tu? La aia de sămânțari?!”

Mesajul postat în miez de noapte de Horațiu Moldovan, contestat din toate părțile după ultima gafă: „Dezamăgește-i”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (19)
mihai_capraru
mihai_capraru  •  10 August 2023, 19:16
Postat de gicapuia pe 10 August 2023, 18:17

Bravo dinamovistule !

Multumesc, rapidistule! Succes in noul sezon! Ca la noi e mai greu, daca scapam anul asta e motiv de sarbatoare.

gicapuia
gicapuia  •  10 August 2023, 18:17
Postat de mihai_capraru pe 10 August 2023, 15:17

Trebuie sa recunosc, chiar daca sunt dinamovist, ca aceasta este calea cea mai sanatoasa pentru a obtine performante. Numai sa nu fie ca la CFR, cand asigurau antrenorul ca nu se pune problema sa fie dat afara, mai avea de stat maxim 1 etapa. Daca vor avea rabdare, va veni si progresul. Cand sa aiba timp Bergodi sa isi puna ideile in practica daca pregatirea a facut-o Mutu? Se pare ca acest domn Sucu are o gandire mai aproape de cea occidentala. Bravo lui si bravo Rapidului ca a reusit sa il atraga ca investitor.

Bravo dinamovistule !

nefertem
nefertem  •  10 August 2023, 16:26

Primul pas pentru a rezolva o problema este sa accepti ca o ai. Va fi un sezon ratat, asta e clar, e prea tarziu sa se mai schimbe ceva. Ajungem la vorba lui Rica, pare mai aproape retrogradarea decat play-off-ul. Nici Guardiola daca vine n-o sa poata sa-i faca pe de-alde Ionita, Costache, Panoiu, Cirjan etc. sa stea in ghete. Dle Sucu, pune-ti problema asa: cum d-zeu CFR a gasit jucatori sa-i aduca si se bat iar la campionat (principala favorita daca fecesebe se canibalizeaza din nou), si cum d-zeu voi i-ati adus pe astia. Apoi o sa vezi usor cine trebuie schimbat.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează