Articol de Mitică Docan - Publicat luni, 24 aprilie 2023 08:27 / Actualizat luni, 24 aprilie 2023 09:31
FCSB s-a încurcat în lupta la titlu, pierzând derby-ul cu Rapid, 0-1. La final, Cristi Săpunaru a avut un mesaj ironic pentru Mihai Stoica.
După meci, căpitanul giuleștenilor a publicat pe Instagram mai multe fotografii în care sărbătorea victoria în fața rivalei și a profitat de ocazie pentru a-l ironiza pe Mihai Stoica, managerul FCSB.
Cristi Săpunaru, ironie la adresa lui Mihai Stoica, după Rapid – FCSB
Fără să-l menționeze pe managerul roș-albaștrilor, Cristi Săpunaru i-a dat replica oficialului de la FCSB, parafrazând o expresie în italiană, folosită de MM înaintea derby-ului.
„Non c’è due senza uno” (n.r. - „Nu e doi fără unu”) a fost mesajul lui Cristi Săpunaru, care a făcut referire la victoria Rapidului din precedentul meci de pe Giulești, 2-0.
Mihai Stoica, aroganță la adresa Rapidului: „Non c’è due senza tre?”
Înainte de meci, MM a subliniat rezultatele reușite de echipele de juniori de la FCSB în fața Rapidului, un 3-1 la grupa 2005 și un 6-0 la grupa 2006.
„În meciul echipelor de tineret (2005), am întâlnit Rapid, în meci decisiv pentru calificarea în semifinale. Copiii noștri au câștigat, 3-1. Goluri Matei Tănasă, Vlăsceanu și Stancovici. La 2006 a fost FCSB - Rapid 6:0. Fără mare miză, noi eram deja calificați. Non c’è due senza tre? (n.r. „Nu e doi fără trei?”), a scris MM, pe Facebook.
Prin proverbul „Non c’è due senza tre”, italienii susțin că dacă ceva, bun sau rău, se întâmplă de două ori, atunci se va întâmpla și a treia oară.