Articol de GSP - Publicat marti, 28 noiembrie 2017 17:48
Flavius Stoican, antrenorul lui CSM Poli Iași, a comentat suspendările drastice primite de Ionuț Cioinac și secundul Eugen Trică după gesturile din meciul cu Dinamo de sâmbătă, 1-2.
"Sunt decizii pe care le respectăm. Nu ştiu dacă Cioinac şi Trică meritau asemenea pedepse, dar asta e. Ce să facem, mergem mai departe tot timpul. Eu sunt atent de unde pleacă greşelile oamenilor.
Şi noi, ca şi club, avem de suferit. Dar dezamagirea e că nu îl am foarte mult timp pe Cioinac. E un jucător important pentru mine, foarte util pentru echipa noastră. De aia sunt un pic trist, dar găsim soluţii", a declarat Flavius Stoican, potrivit TV Telekom Sport.
Cioinac a fost eliminat în timpul meciului de Sebastian Colțescu, pentru proteste și injurii adresate arbitrului, iar la finalul partidei jucătorul a făcut și o serie de declarații jignitoare legate de tentativele de sinucidere ale centralului (detalii AICI). Pentru acestea, Cioinac a primit o suspendare de 4 etape și o amendă de 5.000 de lei.
Eliminat la finalul meciului de Colțescu pentru că a părăsit banca tehnică înainte de fluierul său, secundul Eugen Trică a fost și el sancționat cu 3 etape de suspendare și 4.000 de lei amendă.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!