Articol de Vlad Roșu - Publicat marti, 08 august 2023 13:15 / Actualizat marti, 08 august 2023 13:42
Red&White Management 2022 SA, societate care deține 80% din acțiunile clubului Dinamo, a anunțat, astăzi, finalizarea campaniei de finanţare prin intermediul platformei Seedblink. Eșecul acestui demers este total
Orice fan al lui Dinamo putea obține acțiuni în cadrul clubului investea o anumită sumă de bani prin intermediul platformei Seedblink. O acțiune costa 1172,08 euro. Scopul dinamoviștilor era să strângă minim 100.000 de euro. Proiectul fusese lansat pe data de 21 iunie, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Fotbalului din București.
Astăzi, șefii clubului din „Ștefan cel Mare” au anunțat că cei 100.000 de euro nu au fost strânși. Iar cei care au investit bani în cadrul acestui proiect își vor primi banii înapoi.
Campania de finanțare de la Dinamo a eșuat: „Polemicile generate recent au redus semnificativ potenţialul campaniei”
Mai jos, comunicatul de presă integral transmis de cei de la Dinamo:
Red&White Management anunţă finalizarea campaniei de finanţare prin Seedblink.
RWM anunţă finalizarea campaniei de finanţare prin platforma Seedblink, la 1 august 2023. Polemicile generate recent au redus semnificativ potenţialul campaniei, rezultând într-o dinamică de subscriere reţinută, determinând mai mulţi utilizatori ai Seedblink să nu mai transfere sumele asumate iniţial.
Reamintim că, în ultima perioadă, interese ostile au încercat să destabilizeze clubul, exploatând măruntele mize personale şi afectând astfel direct cât şi indirect binele clubului Dinamo 1948.
Ȋn aceste condiţii, ţinând seama că, la data de 1 august 2023, suma efectiv alocată proiectului era mai mică de 100.000 de euro – ţinta minimă pentru succes – Seedblink a demarat procedura de închidere a rundei şi restituirea sumelor virate.
Mulţumim tuturor celor care ne-au acordat încrederea. Ȋi asigurăm că acţiunile iresponsabile ale unor oportunişti - care s-au eliminat singuri din familia lui Dinamo - doar au amânat momentul în care suporterii vor deveni acţionari. După ieşirea din insolvenţă, RWM are în vedere o nouă campanie de finanţare, prin intermediul căreia cei care şi-au investit pasiunea, energia şi aşteptările în Dinamo vor putea achiziţiona acţiuni direct la club.
Ȋn urmă cu mai puţin de un an, RWM a promis că va stabiliza clubul, va plăti restanţele, va face toate demersurile necesare pentru a obţine licenţa şi rezultate sportive consistente pentru promovarea în Superligă.
Ne-am respectat promisiunile. Dinamo s-a calificat în prima ligă, interdicţia la transferuri a fost ridicată, jucatorii au contracte la zi. Vom continua să investim.
Eliminând factorii toxici pentru performanţă, acţionând cu responsabilitate, profesionalism şi echilibru, susţinându-i constant pe Ovidiu Burcă, pe jucători şi întreaga echipă tehnică, vom obţine şi victoriile pe care le merită toţi suporterii dinamovişti.
-comunicat Red&White Management 2022 SA
O acțiune pe platforma SeedBlink costa 1.172,08 euro
La începutul lunii iulie, Andrei Nicolescu, unul dintre acționarii clubului Dinamo, explica scopul proiectului: „Prin acest lucru ne-am dorit să ne arătăm recunoștința pentru cei care 4-5 ani de zile au făcut chestiunea asta fără să aștepte nimic în schimb.
Noi dăm posibilitatea oricui a făcut acest lucru cumva pe gratis până acum să devină o voce în interiorul clubului”.
VIDEO. Dinamo e ultima în clasament, dar Ioan Andone le trasează un obiectiv îndrăznet alb-roșilor: „Ar fi bine să-și propună să ajungă în play-off”
Citește și:
Programul etapei a 6-a din SuperLigă » Când a fost programat derby-ul U Cluj - CFR Cluj