Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 16 martie 2015 00:00 / Actualizat duminica, 15 martie 2015 23:45
Oltenii au bifat a treia remiză la rînd, plătind din nou tribut greşelilor din defensivă la loviturile statice.
CS U Craiova a luat iar gol din fază fixă, ratînd o nouă victorie. Deşi este formaţia neînvinsă de cele mai multe etape, 15 la număr, ea deţine şi un nedorit loc 1 în privinţa golurilor luate din faze fixe. Elevii lui Cârţu şi Săndoi au încasat 14 goluri din totalul de 22 din asemenea ipostaze, fiind pe poziţia întîi în acest clasament, alături de Dinamo.
Directorul tehnic al oltenilor e exasperat de indolenţa fotbaliştilor săi după ce aceştia au încasat golul egalizator al medieşenilor de la Llullaku (70). A fost o greşeală colectivă, la fel cum s-a întîmplat şi în meciul anterior, cu Viitorul, scor 1-1, cînd au primit gol după un out.
Aceste amănunte nu au fost trecute cu vederea de Sorinaccio: "Faza la care ne-au egalat a fost pe greşeli tactice ale unor jucători. Vor şi plăti pentru asta, pentru că nu gîndim degeaba o anumită strategie, ca în timpul meciului să o uităm. Erau jucători care trebuia să aibă anumite poziţii, care ar fi preîntîmpinat acea combinaţie. Sînt două puncte pierdute, putem spune asta fără nici o reţinere.
Pentru că am avut atîtea ocazii să ne desprindem şi nu le-am exploatat. Totuşi, să nu uităm că sîntem tot neînvinşi, un punct este un punct, îl aduni, nu-l scazi".
9 victorii şi 6 egaluri au oltenii de la instalarea lui Cârţu şi Săndoi pe bancă
25 de goluri au înscris alb-albaştrii în campionat