FOTBAL  »  Superliga  »  REGULAMENTE

EXCLUSIV „Românii îndură umilinţe" » Nereguli GRAVE în regulamente: „E o discriminare întreținută de FRF!" + de ce nu intervine FIFA

Fotbaliștii din România au de suferit din cauza structurii regulamentelor +9   FOTO
Fotbaliștii din România au de suferit din cauza structurii regulamentelor

Articol de - Publicat joi, 28 mai 2020 08:07

Jucătorii români sunt dezavantajați de regulamentele interne când cer rezilierea contractelor pentru neplata datoriilor de către cluburile de la noi.

Pandemia de coronavirus a adâncit și mai mult problemele financiare între cluburi și jucători, iar România nu face excepție. 

Chiar și la nivelul primei ligi, sunt multe grupări profesioniste care, până în acest moment, nu au achitat decât cel mult salariile pe luna februarie, dar au datorii contractuale chiar mai vechi, inclusiv la capitolele prime de victorie sau de obiectiv. 

De fiecare dată, fotbaliștilor li se cere să semneze anexe pentru prelungirea termenelor de plată a acestor restanțe, deși unele depășesc chiar și 6 luni.

Cei mai mulți cedează și semnează anexele, chiar dacă, din 2019, Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal (RSTJF) prevede că dacă un fotbalist nu a fost plătit de cel puțin 60 de zile, poate notifica clubul ca în 15 zile să-i fie achitate drepturile în cauză. Iar dacă nici în acest interval nu își primește banii, din următoarea zi devine liber. 

FIFA judecă doar cazurile internaționale 

Astfel de spețe nu se rezolvă la fel pentru jucători, în România autohtonii fiind defavorizați față de străini, chiar în baza regulamentelor FRF.

Consilierul juridic al AFAN, Lucian Enache, lămurește această situație: 

„Jucătorii străini știu că sunt apărați de regulamentele FIFA, acolo unde se consideră ca dată de încetare a contractelor ziua în care clubul, după notificarea de 15 zile, nu și-a achitat datoria reclamată de fotbalist. Dar românii nu pot merge la FIFA dacă au un asemenea litigiu cu un club din România, fiindcă forul mondial judecă numai la dimensiune internațională. Adică doar spețele în care jucătorul și clubul nu sunt din aceeași țară. Așa că fotbaliștilor români nu le rămâne decât să se adreseze instanțelor sportive interne, conform articolului 18.7 din RSTJF"
- Lucian Enache

„Cluburile își bat joc de ei, pe timpul judecării cazului"

Un „proces" de rezolvare a acestui gen de litigii durează cel puțin două luni, dar se poate ajunge și la mai mult. Iar majoritatea jucătorilor care cer unilateral rezilierea contractelor, pentru că nu au fost plătiți de peste 60 de zile, au de suferit repercusiuni din partea cluburilor.

Enache confirmă: „Pentru că FRF a adăugat acea prevedere, că pe timpul judecării litigiului jucătorul rămâne legat de contractul cu clubul, fotbaliștii au mari probleme. Se știe că sunt scoși din lot, puși să se antreneze pe coclauri, adică sunt pedepsiți sub diverse forme. Practic, Federația le oferă cluburilor pârghiile necesare să-i terorizeze fizic si psihic pe fotbaliștii care au avut «îndrăzneala» să își ceară drepturile și să denunțe contractele, fiindcă nu sunt plătiți cu lunile".

„Românii îndură umilinţe"

„Din 2019, de când s-a schimbat regulamentul și la FIFA, dar și la FRF, avem doar cazuri de români în litigii la comisiile interne. Cluburile din România nu îi atacă pe străini, fiindcă știu că vor pierde oricum la FIFA. Asta e clar o discriminare! Străinii nu mai sunt legați de contracte din momentul în care le denunță. Ei anunță Departamentul internațional al FRF că sunt liberi, pentru obținerea cărții verzi, în cazul unui viitor transfer. Dar nu mai sunt legați de club, chiar dacă există un litigiu la FIFA. Forul mondial le dă un permis provizoriu de muncă, pot semna cu un alt club. Dacă jucătorului i se dă dreptate, câștigă restanțele și își vede de treabă la noua echipă. Dacă nu, suferă consecințe, e suspendat. La noi însă e altfel! Fotbaliștii, chiar dacă au dreptate, trebuie să îndure umilințe pe timpul judecării cazului. Dacă se ajunge la TAS, acolo tot pe regulile FIFA se judecă".

„AFAN încearcă de ani de zile să determine FRF să alinieze regulamentele interne la cele internaționale, dar nu se vrea asta. Mereu se mai adaugă o chichiță românească, să complice lucrurile" 
Lucian Enache, consilier juridic AFAN

CE PREVEDE RSTJF

Art. 18.7

  • În caz de litigiu, părțile se pot adresa comisiilor competente ale FRF, LPF sau AJF, după caz. Contractul încheiat între părți rămâne în vigoare până la soluționarea definitivă a litigiului, părțile având obligația de a respecta clauzele contractuale.

Art.18.10, 3

Jucătorii pot invoca justa cauză sportivă pentru denunțarea unilaterală a contractele dacă:

  • nu li s-au achitat drepturile contractuale pentru o perioadă mai mare de 60 de zile de la scadența obligațiilor, numai după ce au transmis o notificare de punere în întârziere a clubului și i-au acordat acestuia un termen de cel putin 15 zile în care să își îndeplinească obligațiile financiare

VIDEO Casele de pariuri rămân momentan închise

FOTO Au fost montați primii turnicheți la Stadionul Ghencea

+4 FOTO

Citește mai multe știri de actualitate:

Condiția ca FC U Craiova să joace pe „Oblemenco”, transmisă de Gică Craioveanu: „Mititelu să plătească și va juca” + Marele pariu al oltenilor: „Va pleca pentru mai mult de 10 milioane de euro”

Gigi Becali pune FCSB în fața celei mai tari provocări din Europa: „Cred că avem un mare avantaj în lupta pentru titlu!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (5)
764468963651742
Ilie Golombioschi  •  28 Mai 2020, 11:06
Postat de Ilie Golombioschi pe 28 Mai 2020, 10:58

Greseala, 30 de zile nu 60..... Trebuie reglementat.

Si complectare, contractul sa fie achitat pana la capat si daca jucatorul isi gaseste un alt contract de joc in continuare.

764468963651742
Ilie Golombioschi  •  28 Mai 2020, 10:58

Greseala, 30 de zile nu 60..... Trebuie reglementat.

147259629210475
Valentin Onea  •  28 Mai 2020, 10:11

FRF sau LIGA I nu pot, ele depind de votul patronilor. Problema e in curtea ANAF. Organizeaza tu ANAF o greva , nu participa la o etapa si sa vezi atunci cum se aliniaza toate "planetele". Sintem - ca in multe altele- de risul Europei. Nu se poate juca fotbal cu burta goala !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează