Articol de GSP - Publicat luni, 15 aprilie 2019 23:20
Eugen Neagoe a vorbit despre rezultatele modeste ale lui Sepsi din play-off, în care azi a pierdut cu Astra, scor 0-1. El a comentat și numirea lui Corneliu Papură la CSU Craiova, unde el Neagoe era văzut drept principalul candidat pentru postul de antrenor.
„Asta e realitatea, atât putem în acest moment. Totdeauna am spus că jucătorii merită felicitări pentru cum s-au comportat. Acum cred că am atins nivelul maxim. Am intrat în play-off și e foarte greu, pentru că dăm peste cei mai buni etapă de etapă.
N-am reușit să câștigăm nici în această seară. N-am putut profita de nicio fază, de vreun corner. Cei de la Astra au fost mai inteligenți ca noi.
Ne dorim să batem CFR sâmbătă. Să vedem dacă vom putea. Sper să fie un joc frumos”, a zis Eugen Neagoe la Look Sport.
...despre Craiova: „Îmi pare rău că a fost demis Devis Mangia. Știu că deja a fost numit Papură. Mi-a fost coleg. Îi doresc mult succes. Am aflat chiar înaintea jocului. Mereu mă duc cu plăcere la Craiova. Voi merge la Craiova, pentru că în a doua zi de Paște jucăm acolo”.
VEZI ȘI:
Cestor marchează pe final de meci și aduce primele puncte pentru echipa lui Enache în play-off