Articol de GSP - Publicat luni, 17 mai 2021 00:14 / Actualizat luni, 17 mai 2021 00:22
Toni Petrea, tehnicianul celor de la FCSB, și-a expus gândurile după remiza cu Sepsi Sfântu Gheorghe, 2-2, care îi îndepărtează și mai mult pe roș-albaștri de titlu.
- CFR Cluj este campioană cu o victorie în meciul cu Botoșani de etapa viitoare SAU cu cel puțin o remiză în ultima rundă, cu FCSB.
- Pentru a spera la un meci cu titlul pe masă în Gruia, în ultima etapă, FCSB trebuie să primească ajutor de la Botoșani. CFR trebuie să se încurce în Moldova. Toate calculele AICI!
„E o dezamăgire să nu câștigăm, mai ales că până acum depindeam de noi. Acum, șansele noastre la titlu depind de jocul adversarei noastre. Mă bucur, totuși, că am reușit să revenim de la 0-2, dar dezamăgirea e mare. Ne așteptam să câștigăm în această seară.
Nu pot să găsesc explicații pentru accidentări. Pot fi motive obiective sau subiective, au mai fost și probleme vechi. Problemele cu jucătorii accidentați ne-au dat ritmul și jocul peste cap și n-am mai continuat să avem rezultate pozitive. Noi luptăm până la capăt cu cine mai avem la dispoziție și vedem se va întâmpla”, a afirmat Toni Petrea, la Look+.
Toni Petrea: „Dacă patronul a spus asta despre Andrei Vlad, de ce mă mai întrebați pe mine?”
Toni Petrea a vorbit și despre decizia de a-l înlocui din nou pe Dragoș Nedelcu după doar o jumătate de oră, dar și despre absența lui Andrei Vlad din poarta FCSB-ului. Acesta a fost înlocuit cu Straton, după ce patronul Gigi Becali a decis mazilirea tânărului goalkeeper.
„Dragoș Nedelcu a acuzat probleme medicale, de asta a fost scos. Am apelat la varianta Straton și nu la Andrei Vlad pentru că evoluțiile lui au fost dezamăgitoare în ultima perioadă. Dacă patronul a spus și el asta, de ce mă mai întrebați pe mine?”, a spus, vizibil iritat, Toni Petrea.
Calcule la titlu. CFR Cluj, favorită în fața FCSB
Pentru a spera la un meci cu titlul pe masă în Gruia, în ultima etapă, FCSB trebuie să primească ajutor de la Botoșani. Cum poate deveni FCSB campioană:
- CFR Cluj să piardă la Botoșani, FCSB să scoată cel puțin un punct cu Craiova. FCSB să câștige meciul direct din ultima etapă
- CFR Cluj să facă egal la Botoșani, FCSB să câștige cu Craiova. FCSB să câștige meciul direct din ultima etapă.
FOTO Imagini tari din meciul Sepsi - FCSB
Vezi și:
Calcule la titlu în Liga 1 » Gigi Becali, la mâna prietenului Iftime în lupta cu CFR Cluj