Articol de Remus Dinu - Publicat luni, 05 decembrie 2022 19:07 / Actualizat luni, 05 decembrie 2022 19:33
Dintre echipele de tradiție revenite în prima ligă în ultimii ani, FC Argeș atrage cei mai puțini spectatori la meciurile de acasă. Infrastructura deficitară și pretențiile exagerate ale publicului transformă aproape orice meci din Trivale în spectacole mute în fața scaunelor goale.
Au trecut mai bine de doi ani de când alb-violeții au reintrat pe prima scenă, însă entuziasmul din vara lui 2020 pare să se fi „diluat” rapid în oraș. Exceptând perioada în care meciurile s-au jucat fără spectatori sau cu o capacitate diminuată din cauza pandemiei, asistențele la partidele de acasă sunt minuscule, invers proporționale cu prestigiul clubului și așteptările conducerii.
Duminică, împotriva Rapidului, puțin peste 3.000 de spectatori au fost prezenți pe stadionul „Nicolae Dobrin”, majoritatea acestora fiind însă rapidiști, așezați compact în sectorul oaspeților. În rest, pâlcuri-pâlcuri de oameni, împrăștiați care-ncotro în arena care nu mai corespunde de mult timp standardelor lui 2022.
Nici măcar play-off-ul nu i-a convins să vină la stadion
Nici măcar prezența istorică în play-off de anul trecut n-a îndemnat publicul să vină la stadion. Cu excepția duelului cu FCSB, când peste 12.000 de oameni au fost prezenți la meci, arena a fost aproape pustie în celelalte ocazii, inclusiv la partida la care clubul aniversa 50 de ani de la primul titlu.
O împrejurare similară s-a repetat și sezonul acesta: clubul a promovat timp de o săptămână împlinirea a 50 de ani de la victoria cu Real Madrid din 1972. Rezultatul? Doar 2.000 de spectatori au venit la partida cu Sepsi din noiembrie, disputată sâmbăta, la o oră ideală.
Dezinteresul e greu de explicat, ținând cont că echipa abia ce a revenit în prima ligă după mai bine de un deceniu, iar dinspre primarul-conducător s-a tot promovat ideea că la Pitești se dorește performanță.
FC Argeș, surclasată de celelalte cluburi de tradiție
Comparația dintre FC Argeș și alte cluburi de tradiție revenite pe prima scenă în ultima perioadă e inutilă. UTA umple stadionul aproape fără excepție, Petrolul punctează și ea la acest capitol, iar U Cluj nu rămâne nici ea datoare.
Într-un clasament spectatorilor, FC Argeș e abia pe 11, cu o medie de 2.999 de fani/meci. Cluburile mai sus menționate îi surclasează detașat pe alb-violeți: Petrolul - 8.391, UTA - 8.307, Universitatea Cluj - 7.406.
Mai prost la acest capitol stau doar CS Mioveni, FC Botoșani, Chindia, Hermannstadt și FC Voluntari, cu mențiunea că penultimele două nici nu-și dispută meciurile în propriul oraș.
16.500e capacitatea stadionului din Trivale
Asistențele de la meciurile lui FC Argeș din acest sezon
Meci | Număr spectatori |
FC Argeș - Rapid 1-1 (4 decembrie) | 3.100 |
FC Argeș - Sepsi 0-5 (5 noiembrie) | 2.000 |
FC Argeș - FC Voluntari 0-0 (14 octombrie) | 2.000 |
FC Argeș - CSU Craiova 1-0 (7 octombrie) | 3.123 |
FC Argeș - CFR Cluj 0-1 (19 septembrie) | 2.000 |
FC Argeș - Hermannstadt 0-1 (5 septembrie) | 2.537 |
FC Argeș - Chindia 2-1 (28 august) | 1.600 |
FC Argeș - FCU Craiova 0-2 (12 august) | 4.178 |
FC Argeș - Universitatea Cluj 3-1 (29 iulie) | 3.077 |
FC Argeș - UTA 2-0 (16 iulie) | 4.355 |
Din 10 meciuri jucate pe propriul teren în actuala ediție, FC Argeș n-a atras niciodată mai mult de 4.500 de spectatori. Asta în ciuda faptului că la Pitești au venit ambele Craiove, U Cluj, Rapid sau campioana CFR Cluj.
Se construiește stadion nou și la Pitești
Orașul Pitești va avea, în cele din urmă, un stadion nou. Acesta urmează să fie ridicat pe locul vechii arene. Va avea 15.200 de locuri, iar costurile totale de construcție vor fi de aproximativ 100 de milioane de euro. Suma va fi suportată de Compania Națională de Investiții și din bugetul local.
Stadionul va putea găzdui și meciuri internaționale, urmând să fie încadrat în categoria UEFA 4.
Printre dotările arenei se vor număra panouri solare, stații de încărcare pentru mașinile electrice, spații comerciale, 14 loje, 70 de locuri pentru mass-media, sală multifuncțională pentru celelalte secții sportive ale clubului piteștean și aproximativ 550 de locuri de parcare. De asemenea, terenurile pentru juniori vor fi relocate în spatele noii construcții.
Piteștiul merită un asemenea complex sportiv! Suntem un oraș care a scris istorie în sport și în care există un potențial excepțional!
- Cristian Gentea, primar Pitești
VIDEO Primaria Pitești a prezentat proiectul noului stadion „Nicolae Dobrin”, care va costa 100 de milioane de euro
Citește și alte știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”