Articol de GSP - Publicat vineri, 05 august 2016 09:33
Stanciu a devenit om de bază la Steaua, deși are doar 23 de ani, iar dubla cu Sparta Praga în care a marcat trei goluri poate reprezenta una dintre cele mai bune perioade ale sale.
Nicolae Stanciu a ajuns la 7 goluri în tricoul roș-albastru, în Europa, performanță cu care a sărit peste două nume legendare: Pițurcă și Balint, ambii câștigători de Cupa Campionilor, care au marcat doar de 6 ori pentru Steaua în cupele europene.
Actualul decar e peste ce era Panduru la 23 de ani împliniți și aproape la egalitate cu ce însemna Ilie Dumitrescu în 1992.
Singurul care a explodat mai devreme a fost Adrian Ilie, pe care Steaua l-a vândut pe o sumă mare încă de la vârsta de 22 de ani la Galatasaray.