FOTBAL  »  Superliga  »  PREGĂTIŢI DE TRANSFERURI

Steaua vrea 4 jucători, Dinamo 2, iar Rapid 5 » Întăriri pentru retur

Gigi Becali, George Copos şi Nicolae Badea fac planuri cum să-şi întărească echipele în pauza de iarnă
Gigi Becali, George Copos şi Nicolae Badea fac planuri cum să-şi întărească echipele în pauza de iarnă

Articol de GSP - Publicat joi, 10 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 10 noiembrie 2011 10:26

Cu cinci jocuri înaintea pauzei, patru din tur şi unul din retur, Becali vorbeşte mai mult despre jucătorii care vor pleca decît despre cei care ar urmă să vină la Steaua. Primul căruia i-a pus gînd rău a fost Bicfalvi, apoi a afirmat că Rusescu şi Nikolici vor pleca în iarnă, iar miercuri a anunţat că la jumătatea campionatului Tătăruşanu va fi vîndut pentru cîteva milioane de euro. Dintre ei, Rusescu a fost "iertat" mai ales datorită golului victoriei cu Concordia, dar şi "pentru că e un copil cuminte şi m-ar bate Dumnezeu dacă l-aş da afară".

Steaua îl vrea neapărat pe "Prinţu'" Cristea
Totuşi, Steaua ar putea duce cîţiva jucători în iarnă, în ciuda crizei financiare din cauza căreia Becali a anunţat că "spre deosebire de alţi ani, acum nu aş mai da mai mult de 1,5 milioane de euro pe un fotbalist". Pe Tănase, în 2009, plătea 1,8 milioane de euro pentru doar jumătate din drepturile sale federative!

Adrian Cristea, de la U Cluj, pare principala dorinţă a patronului stelist, dar roş-albaştrii mai caută şi un atacant care să marcheze des, Tony, de la "U", fiind în pole position. Un jucător pe care Becali se laudă că l-a remarcat dinaintea meciului direct Maccabi-Steaua 5-0, Amasha, ar putea ajunge sub comanda lui Ilie Stan, transferul fiind susţinut şi de fostul "principal" Ronny Levy. Iar dacă Tătăruşanu pleacă, cu atît mai mult echipa trebuie să ia un portar pentru că ar rămâne doar în Stanca şi Cojocaru (17 ani).

Rapid vrea doi atacanţi, un fundaş dreapta, un mijlocaş şi un portar
Rapid doreşte neapărat să ia un fundaş dreapta care, alături de Creţu, să suplinească eventuala despărţire de Rui Duarte. Apostol ar putea pleca la iarnă pentru a-i face loc lui Marian Cristescu, cel care a crescut în Giuleşti şi abia aşteaptă să revină la echipa sa de suflet. Pe aceeaşi rută, dar în sens invers ar putea merge Sburlea, dorit de Şumudică la Braşov, astfel că schimbul are destule atuuri ca să se realizeze.

De asemenea, Copos a promis că va aduce un atacant la Rapid, dacă nu chiar doi, printre numele vehiculate fiind şi cel al lui Costin Curelea, şi continuă să insiste cu aducerea unui portar cu mai multă experienţă decît Straton şi Drăghia.

Dinamo, un mijlocaş central şi un fundaş stînga
Dinamo vrea măcar doi jucători în iarnă. Primul post pe care Ciobotariu vrea să-l acopere este cel de mijlocaş central pentru că Pătraşcu va pleca aproape sigur din cauză că joacă prea puţin. Un alt post pe care antrenorul liderului vrea să-l întărească este cel de fundaş stînga, Diabate alternînd meciurile bune cu cele nereuşite.

La pregătiri a revenit Pulhac, dar nu se ştie cum va reacţiona după o pauză atît de lungă din cauza accidentării şi dacă antrenorul se poate baza sută la sută pe el într-un retur care se anunţă incendiar..

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (37)
cr4zy_s0ul
cr4zy_s0ul  •  11 Noiembrie 2011, 10:45

"WINGER = A winger is an attacking player who is stationed in a wide position near the touchlines" tu cauti definitii pe wikipedia? :)) doamnee :)) surdu e un jucator ratat,are putina tactica si foarte putina viteza,poate nu ma pricep la fotbal dar eu stiam k locul lui nu este acolo unde il tine razvan ci mai apropiat de mijlocul terenului,extremele trebuie sa aiba viteza foarte buna,centrari,si tactica,surdu are doar cate putin din fiecare de accea apare si de multe ori la finalizare in careu ptr k razvan nu il foloseste k pe o extrema clasica,adika sa scoata 2-3 jucatori din joc cu viteza si dribling si sa centreze/paseze,are doar sutul foarte bun in rest...mediocru

cr4zy_s0ul
cr4zy_s0ul  •  11 Noiembrie 2011, 09:44

raul.c
raul.c  •  11 Noiembrie 2011, 00:08
Postat de combat18 pe 10 Noiembrie 2011, 21:05

Dinamo trebuie sa scape de jucatorii cu fite..gen Kone. Sa il lase pe Munteanu la mijloc cu Stanescu ca sa il invete meserie pe pusti pentru ca are un potential enorm, poate chiar cat Wilshere daca este pus in valoare corect, are doar 17 ani. Sa incerce neaparat sa il aduca pe Parvulescu pentru Diabate, Takayuki pentru Kone si inca un tanar la mijloc pentru Patrascu.

Kone cu fitze? Nu mi se pare absolut deloc. Ba chiar e unul dintre jucatorii din Liga 1 cu o foarte mare disciplina tactica. Contraexemplul sau este N'Doye. Pleca singur in atac, lasa locul descoperit si cand pierdea mingea era jale. Ori luam gol, ori o recuperam cu noroc. Pe cand Kone asculta si urmeaza indicatiile tehnice, nu isi schimba pozitia in teren dupa cum are chef..

Vezi toate comentariile (37)
Comentează