Articol de GSP - Publicat joi, 17 decembrie 2015 18:03
Marius Șumudică a vorbit despre victoria superbă a naționalei de handbal a României în fața Danemarcei și recunoaște că a plîns de bucurie pentru fetele noastre.
Meciul de aseară a fost printre puținele dăți în care am lăcrimat. Doar la «Surprize, Surprize» mai lăcrimam, dar la meciul României de aseară chiar am plîns. Mă bucur pentru aceste fete că au reușit să le dea o palmă celor care le criticau. Fetele astea sînt niște eroine.
Sper să treacă de Norvegia, deși va fi destul de greu. Acum toți antrenorii care au dat în fetele astea și în selecționer ar trebui să vină la aeroport și să primească echipa cu flori", a spus Șumudică.
Naționala de handbal feminin a României a învins Danemarca după reprizele de prelungiri, scor 31-30, și va juca vineri în semifinale contra Norvegiei, de la 21:45 pe Dolce 1 și liveTEXT pe GSP.ro.