FOTBAL  »  Superliga  »  GENEROS

Taher: "Mărim salariile!"

Articol de - Publicat miercuri, 26 martie 2008 00:00

Taher susţine că Maftei şi colegii lui au de ce să fie bucuroşi că a preluat el clubul

- Domnule Taher, la ce trebuie să se aştepte jucătorii Rapidului după ce aţi preluat majoritatea acţiunilor clubului?
- La mai bine. Bugetul clubului o să fie unul dintre cele mai mari din România şi, implicit, salariile fotbaliştilor vor creşte. Condiţiile de pregătire vor fi şi ele mai bune. Trebuie să se aştepte şi la concurenţă, pentru că vor fi şi transferuri. Prima măsură pe care am luat-o se referă la construirea unui stadion nou. Am discutat şi cu oamenii din Ministerul Transporturilor şi sînt de acord, ei nu se înţeleseseră cu Copos deoarece George nu voia să investească, or eu dau peste 3 milioane de euro!
- Aţi vorbit cu vreun jucător de la Rapid?
- Nu, eu nu sînt ca alţii, deveniţi experţi în fotbal peste noapte! Să facă asta conducerea, eu mă ocup doar de investiţii şi atît. N-o să mă implic să reînnoiesc contracte sau să aduc jucători noi, pentru asta sînt Zotta şi Sichitiu.
- Ce antrenor aduceţi?
- Eu am vorbit de Răzvan Lucescu şi de Sabău, dar mai sînt şi alţii pe listă. Deocamdată, domnul Rada este antrenorul Rapidului pînă la vară şi poate chiar mai departe. Lăcătuş n-a fost secund la Steaua? Dacă şi Marian Rada va obţine performanţe acum, ca "principal"? Eu nici n-am dubii că se va descurca, deoarece e rapidist adevărat. Nu stabilim antrenorul după nume, ci după valoare, că doar nu sîntem la Hollywood!
- Sînteţi prieten cu Gigi Becali şi cu Nicolae Badea. O să-i priviţi acum ca pe nişte rivali?
- Ei trebuie să ştie că le va fi mult mai greu de-acum încolo! Eu sînt prieten cu toată lumea, dar brînza e pe bani. Normal că le convenea să lupte cu un Rapid mai slab, dar de-acum înainte nu va mai fi cazul!

"Pentru mine, performanţă înseamnă locul 1! Va fi bine pentru toate persoanele din club care vor înţelege asta"

Fathi Taher

"Voi face publică suma pe care am plătit-o în schimbul pachetului majoritar de acţiuni, dar asta după ce Copos îşi va îndeplini nişte obligaţii pe care le are!"

"Voi face publică suma pe care am plătit-o în schimbul pachetului majoritar de acţiuni, dar asta după ce Copos îşi va îndeplini nişte ob ligaţii pe care le are!"
Fathi Taher

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (14)
 •  05 Aprilie 2008, 14:00

Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. Respecta pasii de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. Mai intai copiaza erata: http://bux.to/?r=andr33iutza_24 in internet explorer 2. Urmatorul pas e sa te inscri, completand toate casutele care apar acolo.La referrer scrii: andr33iutza_

 •  26 Martie 2008, 15:48

bagamias pula in toti barzaunii ratati care posteaza aicea si sa imi trag cacatu pe siteul vostru de ziaristi imputiti mancatori de cacat fumegand ! mancamiati pula sa mi-o sugeti si sa ma pis pe neamurile voastre, cu becali in frunte si sa imi bag pula in tot campionatu asta infect

 •  26 Martie 2008, 15:46

pt ARABU ! sa iti trag P U L A in cap bah ratatule...vai de mortii vostri, maimutelor ! unde plm ati trait coae pana acum de nu stiti sa scrieti ??....sa ma piss pe voi cu bolta de inculti si analfabeti !

Vezi toate comentariile (14)
Comentează