Articol de David Marinescu - Publicat marti, 06 februarie 2024 21:20 / Actualizat marti, 06 februarie 2024 21:54
Adrian Mititelu, finanțatorul lui FCU Craiova, a anunțat că pregătește transferul unui tânăr mijlocaș francez.
FCU Craiova a învins-o vineri pe Dinamo, scor 2-1, ajutată de prestația magistrală a lui Juan Bauza. Adrian Mititelu crede din nou în șansele la play-off și se pregătește să întărească lotul.
Transfer anunțat de Adrian Mititelu la FCU Craiova
„Avem un jucător pe care îl vom legitima săptămâna viitoare, e un tânăr de perspectivă, un jucător francez, dar care nu este ceva care să ne ajute pe moment.
E foarte tânăr și în viitorul apropiat poate să ne ajute. Urmează săptămâna viitoare să-l legitimăm, e mijlocaș!
În rest, ăsta e lotul cu care atacăm returul și nu mai aduc. Și așa avem un lot foarte mare, avem 24 de jucători potențiali titulari, sunt jucători care stau pe bancă. Și așa sunt jucători supărați că nu joacă”, a spus Adrian Mititelu, finanțatorul lui FCU Craiova, potrivit Prosport.
Adrian Mititelu merge pe mâna lui Giovanni Costantino
Înaintea meciului cu Dinamo, Adrian Mititelu și-a manifestat încrederea față de antrenorul Giovanni Costantino.
Mi-a zis de la prima întâlnire că el în 2-3 luni va învăța limba română. S-a ținut de cuvânt. Chiar eram curios cum stă. Am rămas și eu uimit. Acum o vorbește binișor. Atunci, în Giulești, a fost o scăpare făcută de mine. Îmi place de el, îmi place cum muncește. E tânăr. E tobă de carte, foarte bun teoretician. Ca om e foarte perspicace, combativ. Când are dreptate, își susține punctul de vedere. Are un stil asemănător cu cel al oltenilor. Mergem la ocupația romană, Legiunea a XIII-a Gemina. Facem legături între olteni și ei.
- Adrian Mititelu, finanțator FCU Craiova
Bursa transferurilor la FCU Craiova:
- ANTRENOR: Giovanni Costantino (confirmat)
- VENIRI: Rokas Lekiatas (FK Panevezys)
- REVENIRI: -
- PLECĂRI: Apostolos Diamantis (Panserraikos), Danny Henriques (liber)