Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 14 martie 2019 18:50
Naser Aliji a devenit unul dintre oamenii importanți ai lui Mircea Rednic, fiind nelipsit din primul "11" al "câinilor". A fost integralist în fiecare partidă jucată de dinamoviști în 2019 și le-a dat emoții atât actualului antrenor, cât și celor de la lotul Albaniei.
Rednic i-a dat restart
Fundașul stânga s-a ales cu o răceală puternică la începutul săptămânii și a pierdut o parte dintre antrenamentele ce-au pregătit meciul cu Gaz Metan Mediaș.
Dar de azi fotbalistul a revenit la pregătirile normale și, dacă nu va interveni ceva neprevăzut, va fi în formula de start a roș-albilor. Rednic are încredere deplină în jucătorul pe care l-a transferat primul în octombrie 2018, atunci când și-a început al 4-lea mandat.
Aliji a trecut peste accidentarea ce i-a periclitat contractul cu Dinamo, este de neînlocuit în acest moment. Totodată, la fel de important, jucătorul a trecut și peste problemele emoționale de ordin personal cauzate de moartea părintelui său, toamna trecută. "Și Rednic, și colegii de la Dinamo au încercat să-l facă să parcurgă mai ușor cea mai delicată perioadă din viața sa", au comentat apropiații lui Naser.
Revenire după un an
Iar recompensa a venit din partea conaționalilor săi. În această seară, federația de la Tirana a anunțat lotul lărgit pe care Christian Panucci vrea să se bazeze pentru dubla cu Turcia și cu Andorra.
Aliji este din nou, după un an, la prima reprezentativă a Albaniei. Ultima sa apariție, când a și fost integralist, s-a consemnat pe 26 martie 2018, în amicalul cu Norvegia (0-1).
Naser a pierdut ultimele 8 meciuri ale Albaniei, însă își joacă șansele să fie pe teren contra turcilor la Shkodër, pe 22 martie. A fost doar pe bancă la Euro 2016, inclusiv în victoria țării sale, 1-0, în meciul rușinos al României de pe 19 iunie de la Lyon.
11selecții are Naser Aliji în prima reprezentativă a Albaniei