Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 12 ianuarie 2023 20:59 / Actualizat joi, 12 ianuarie 2023 21:43
U Cluj a pierdut amicalul de joi după-amiază cu Nurnberg, scor 1-2, iar vineri are ultimul meci de verificare, cu Schaffhausen, din liga secundă helvetă. Ardelenii au deschis scorul prin Adrian Bălan în meciul ce s-a desfășurat sub forma a două reprize de câte 30 de minute, apoi formația din Zweite Bundesliga a întors și a câștigat partida.
- Reporterul Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda sunt în Antalya și transmit cele mai importante informații din cantonamentele echipelor din Superligă.
Ioan Ovidiu Sabău a apreciat, totuși, evoluția elevilor săi, considerând că „Șepcile roșii” sunt pe drumul bun în perspectiva luptei pentru salvarea de la retrogradare.
„Am făcut o repriză foarte bună, am controlat jocul. Chiar am condus pe tabelă. Suntem la 50-60 la sută de ceea ce vreau eu, referindu-mă la ceea ce aștept eu de la ei. Dar este îmbucurător că jucătorii se străduiesc, se implică. Am pierdut, dar am făcut un meci bun, fizic, tactic, am avut curaj să jucăm.
Am avut momente când am dominat adversarul. Da, sunt mulțumit. Am progresat foarte mult. Suntem conectați la antrenamente, la jocuri, își dau seama unde sunt, își dau seama ceea ce înseamnă o echipă din Germania, agresivitate, spirit. Doar așa poți progresa, jucând cu adversari care au mentalitate”, a declarat Neluțu Sabău pentru GSP.ro.
Ce îi place și ce nu îi place lui Ioan Ovidiu Sabău la jucătorii săi
„Îmi place străduința lor, sunt foarte serioși. Nu i-am văzut mofturoși, chiar dacă am avut zile doar cu două antrenamente. Își dau seama că trebuie să muncească foarte, foarte mult, ca să ne putem îndeplini obiectivul. Doar dacă vom fi puternici din punct de vedere fizic avem șanse mari să izbândim”, a spus Neluțu Sabău.
Întrebat ce nu îi place, antrenorul lui U Cluj a răspuns: „Încă starea de spirit, efortul, modul cum reacționăm când pierdem mingea... Se mai opresc când pierd mingea. Încă trebuie să-i mai conduc eu de pe margine. La fel, atunci când avem mingea să avem mai mult curaj în preajma careului. Sunt lucruri pe care le vom îmbunătăți”.
Ioan Ovidiu Sabău: „Sunt capitole la care trebuie să muncească mai mult”
Ioan Ovidiu Sabău a menționat faptul că elevii săi mai au de lucrat la capitolul mentalitate
„Nu pot spune că la primul joc vom fi sută la sută pregătiți. Echipa are stare de spirit, se pregătește, dar sunt și capitole la care trebuie să muncească mai mult: dorința de a câștiga tot timpul, să nu accept să fiu dominat de adversar, indiferent de adversar și cu cine joc.
Pentru a avea această încredere trebuie să pregătești totul foarte mult. Antrenamentul nu înseamnă doar trei ore pe zi, ci 7-8 ore, implicare mentală, să simți că faci parte din familia U. Să lupți pentru tine, pentru familia ta, pentru viitorul tău. Nu să fiu eu cel care să te împingă de la spate mereu, să-mi doresc eu mai mult decât tine.
Trebuie educați, transformați mental. E mult de lucru, cu unii e mai greu, dar acesta e rolul meu, să-i ajut să înțeleagă că nu pot fi rezultate dacă nu muncești 200 la sută. Așa spun mereu: 200 la sută. Întotdeauna, maximum, fizic și mental, să-ți dorești mereu mult mai mult, să nu te mulțumești cu puțin”, a mai declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Citește și:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor