Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 18 august 2023 23:45 / Actualizat sambata, 19 august 2023 00:03
Universitatea Craiova - UTA 3-0 » Mircea Rednic, 61 de ani, antrenorul arădenilor, a analizat eșecul suferit în Bănie.
„Poate nu meritam să fie scorul atât de mare ținând cont de ce s-a întâmplat în prima repriză. Am început prost, am primit gol, apoi am ratat 3 ocazii mari. Le-am reproșat toată săptămâna la antrenamente finalizarea. Poate e vorba și de calitate... Ei au dat plasat, noi am vrut să rupem plasa”, a declarat Rednic.
Mircea Rednic, după CSU Craiova - UTA 3-0, despre...
- campania de mercato: „Mă bucur că am reușit să aducem un atacant (n.r. - Aleksandar Vucenovic). Azi va veni și un «winger» (n.r. - o extremă) și va semna. Pentru moment, e ultimul transfer pe care îl facem”
- ocaziile ratate de Rareș Pop: „I-a sărit mingea și a ales soluția cea mai proastă. E bine că își creează ocazii. E bine că ne-am creat ocazii, ceea ce până acum nu s-a întâmplat”
- nivelul echipei: „Fizic am crescut, se vede o îmbunătățire. Când se schimbă mulți jucători, e normal că e nevoie de timp. E nevoie ca jucătorii să se adapteze. Jucăm și cu echipe bune. Craiova are aceeași echipă de doi ani, e normal să se vadă o diferență”
Ar fi fantastic pentru noi să arate clasamentul la fel și la finalul sezonului. Ne-am făcut meciul ușor, pentru că am marcat în startul partidei. Am făcut și greșeli, puteam primi gol, dar important e că am mai marcat și plecăm de aici cu cele 3 puncte
- Nicușor Bancu, fundaș CSU Craiova