FOTBAL  »  Superliga  »  CEAHLĂUL - OŢELUL 0-1

VIDEO C&C show » Partida dintre Ceahlăul şi Oţelul a fost animată şi decisă de Florin Cernat şi Cristian Cristea

Articol de - Publicat duminica, 23 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 22 noiembrie 2014 23:22

Cernat şi Cristea au făcut show pentru moldoveni, care s-au impus mult mai categoric decît o arată scorul, după o evoluţie încîntătoare în deplasarea de la Piatra Neamţ.

Oţelul începe să semene cu Oţelul din perioada Ewald Lienen. Deşi se află într-o zonă periculoasă a clasamentului, joacă extrem de spectaculos. Ca o echipă ce nu are ce pierde, doar că gălăţenii nu se află într-o astfel de situaţie.

VIDEO: Vezi AICI golul!

Trio-ul Cernat-Cristea-Popa a fost absolut devastator la Piatra Neamţ. Dacă de ratări s-a ocupat Popa, Cernat şi Cristea au făcut absolut tot ce au vrut în teren. Cristea a jucat impecabil, a avut două bare, însă Oţelului îi lipsea ceva. Şi aici a intervenit Cernat.

Cu o tehnică sclipitoare, "decarul" moldovenilor a driblat doi jucători şi a trimis o pasă filtrantă perfectă pentru Cristea, acesta trimiţînd în poartă fără probleme. Ocaziile au fost doar ale oaspeţilor, dar nu acesta a fost cel mai important lucru din meci.

E o plăcere să priveşti o asemenea echipă, care a trecut prin probleme mari, revenind la un asemenea nivel. Cu siguranţă este şi mîna lui Selymes. Echipa combină, traseele se văd şi cei mai cîştigaţi pot fi doar spectatorii.

La Galaţi s-a plătit un salariu în această săptămînă. Echipa joacă încîntător. Brusc, Oţelul a devenit una dintre cele mai interesante echipe din campionat.

"Acesta a fost cel mai important joc pentru mine, am cîştigat şi nu mai sîntem pe ultimul loc. Toată lumea ne vede retrogradaţi, dar eu ştiu ce jucători am şi cum muncim. Am încredere că ne vom salva" (Tibor Selymes, antrenor Oţelul)

"Am făcut o partidă slabă, Oţelul a fost superioară, e o echipă în ascensiune. Nu am mai cîştigat de foarte mult timp, sperăm să luăm cît mai multe puncte în ultimele două meciuri ale anului, la Craiova şi acasă, cu U Cluj" ( Florin Marin, antrenor Ceahlăul)

642303-ceahlaul-otelul.jpg

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează