Articol de GSP - Publicat luni, 28 mai 2018 22:01
Gaz Metan Mediaș a învins-o pe Juventus București, scor 3-0 și s-a salvat din punct de vedere matematic de la retrogradare.
David Caiado (31 de ani), mijlocaș portughez născut în Luxemburg, a oferit o imagine deosebită, amintind de Andres Iniesta la ultima sa apariție pe Camp Nou.
Fotbalistul și-a luat o bere și s-a așezat la mijlocul terenului. A stat acolo o bună perioadă și pare să discute cu o persoană prin videocall.
Caiado mai are contract cu Gaz Metan Mediaș până la finalul acestui sezon și are șanse mici de a continua, fiind dorit de Vitoria Setubal.