FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - PETROLUL 0-0

VIDEO+FOTO Zero, fără zahăr » Steaua - Petrolul 0-0. 180 de minute fără gol marcat, joc subțire, ritm lent. Aceasta e campioana care va merge marți în Slovacia

Articol de - Publicat duminica, 12 iulie 2015 00:00

Adi Popa pe margine și Enceanu titular. Ce să însemne asta? Că Steaua e între două gări importante, una la malul Mării Negre, cealaltă în codrii slovaci, iar cu Petrolul nu face decît să bifeze o obligație de calendar?

Așa se pare. Plus costumația casual a lui Mirel, plus rariștea din tribune, vilegiaturiștii de miercurea trecută, de pe litoral, rămînînd amintire. Așadar, seară de relache, repetiție fără frac, în haine de stradă.

Click aici pentru VIDEO și FOTO!

Petrolul pare un verset din Coran, rostit în periferia pariziană: Abdellah Zoubir, Sofien Moussa, Sanaa Altama, Ismail Hassan, rezervă. Plus Faug-Porret și Guillaume Rippert, gali veritabili. Plus Ropotan, repatriat din gerurile Tomskului, via Azerbaidjan. Tibi Selymes, pus să dirijeze un ceardaș interpretat de o orchestră cu instrumente africane în loc de viori.

Fotbal mărunt și des

Indiferent de epocă sau de antrenor, Steaua alege aceeași construcție măruntă și deasă, cu atingeri multe. Stanciu pare omul ideal pentru acest ritm și pentru acest stil, driblînd artistic în lungul liniei de fund (13), dar negăsind pe nimeni în mijlocul careului.

Enceanu e și el pe același stil, de jocheu al cavaleriei ușoare, iar Chipciu vrea să facă multe, dacă s-ar putea chiar pe toate. Totuși, îi rămîne ceva și lui Gabi Iancu. O lovitură liberă la o palmă peste poartă (25). Iar cînd treaba nu merge grozav în față, se poate greși oricînd în spate. Varela a avut cea mai proastă respingere a carierei în minutul 30, direct în picioarele lui Nepomuceno, dar norocul a ocrotit Steaua, băiatul din Curacao trimițînd în bară. Steaua a egalat la ocazii mari zece minute mai tîrziu, cînd Papp a fost blocat de Pecanha. Și imediat, Pecanha a mai scos și șutul lui Stanciu.

Papp, cel mai periculos atacant

Cum să nu faci schimbări la pauză după o repriză atît de modestă? Puținul public se aștepta măcar la Tudorie, dacă nu și la Adi Popa. Sau poate la Teixeira, Alibec, De Amorim, Keșeru, Tade, dar toți acești cetățeni au domiciliul în alte părți. Cu ocaziile, responsabil a fost tot Papp, cel mai periculos atacant stelist, bară (50), la puțin timp după ce Faug-Porret, stoperul deloc înalt venit de la Botoșani, ratase în fața lui Cojocaru.

A apărut și Tudorie, alt gen de vîrf decît Iancu. Schimbarea impunea abandonarea dansului mărunt și lansări mai bărbătești, pentru pasul larg al ex-gălățeanului. Peste puțin timp, a intrat și Adi Popa, adică o treaptă în plus la cutia de viteze. Cu toate astea, ritmul n-a suferit îmbunătățiri, ba dimpotrivă. Lentoare, letargie, plictis, stări fizice și psihice inexplicabile la o echipă care peste 72 de ore va întîlni niște oameni vii, pe cei din Trencin.

Cu trecerea minutelor, Steaua era tot mai confuză și mai vlăguită, de parcă ar fi ultima etapă, nu prima. Și cît mai e pînă la primăvara Ligii, de care patronul vorbea cu atît aplomb!

S-au auzit doar "lupii"

Cîştigarea campionatului pentru a treia oară consecutiv, cucerirea Cupei României după o pauză de 8 ani şi adjudecarea primei ediţii a Cupei Ligii nu au fost de ajuns pentru ca fanii Stelei să se întoarcă la stadion! După ce au refuzat să meargă la Supercupa de la Constanţa, fanii campioanei nu au venit nici pe Arena Naţională aseară. Puţin peste 2.500 de spectatori s-au aflat în tribunele celui mai mare stadion din ţară la debutul oficial al Stelei şi al Petrolului în noul sezon al Ligii 1. Dintre aceştia, aproape 300 erau de la Ploieşti, ei fiind singurii care au cîntat tot meciul şi-au făcut spectacol.

Schimbări după eşec

Pierderea Supercupei l-a făcut pe Mirel Rădoi să umble serios la echipa de start. Papp i-a luat locul lui Rîpă pe partea dreaptă, Toşca a trecut în centru alături de Varela, iar în partea stîngă a fost titularizat Guilherme. Rădoi l-a pedepsit pe Tamaş după ce Mircea Axente a scăpat din marcajul fundaşului şi a înscris singurul gol al ASA-ului la Constanţa. Mai mult, Tamaş nici măcar n-a prins lotul de 18 pentru partida de aseară! Şi mijlocul a suferit modificări, Breeveld a prins postul de titular în locul lui Neagu, iar Enceanu i-a luat locul lui Iancu, folosit aseară pe post de vîrf în locul lui Tudorie.

Rădoi e 3 în 1 :)

Crainicul Arenei Naţionale i-a făcut o primire entuziastă lui Mirel Rădoi, doar că în acel moment pe stadion se aflau doar vreo 1.000 de suporteri. "După o cariera excepţională ca jucător în tricoul echipei noastre, una dintre legendele acestei echipe se întoarce acasă ca director tehnic. Aplauze pentru Mirel Rădoi!" a fost prezentarea făcută, care a avut un răspuns anemic. Dacă la meciul din Supercupă cu ASA pe foaie apărea Massimo Pedrazzini ca antrenor principal, aseară Mire Rădoi era în spaţiul dedicat tehnicianului, dar ca director sportiv.

caseta steaua

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (39)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  13 Iulie 2015, 00:06
Postat de gica_oboreanu pe 12 Iulie 2015, 13:42

haha, a scris se de cum s'a scarpinat radoiu in turul cioarecilor, de toti stanarii, de parc' ar fi fost numai o echipa pe teren. halal ...cronica meciului. a fost mai mult o critica zeroasa a mersului la pshune. de petrolul, niic. noroc cu notele de la urma, ca aflam si noi cu cin' a jucat fcsb. b de la buftea. :)

steaua a jucat mai bine ,*** decat voi,singuru vostru noroc,e ca nu am avut atacant

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

gica_oboreanu
gica_oboreanu  •  12 Iulie 2015, 13:42

haha, a scris se de cum s'a scarpinat radoiu in turul cioarecilor, de toti stanarii, de parc' ar fi fost numai o echipa pe teren. halal ...cronica meciului. a fost mai mult o critica zeroasa a mersului la pshune. de petrolul, niic. noroc cu notele de la urma, ca aflam si noi cu cin' a jucat fcsb. b de la buftea. :)

samertx
samertx  •  12 Iulie 2015, 13:32
Postat de rangers94 pe 12 Iulie 2015, 13:22

Iar iti bagi botul unde nu-ti fierbe oala oltene ? Ah stai ca , nu sunt articole despre Dinamo pe GSP....................

Le aștept! În altă ordine de idei Buzărin e dinamovist de mic, uite ce note mici a dat Fecesebeului! :))

Vezi toate comentariile (39)
Comentează