Articol de Gabi Cîrjaliu - Publicat luni, 22 august 2016 00:00
Voluntariul a atacat, dar n-a câștigat ieri. A fost privată și de un penalty clar. Pandurii continuă să fie neînvinsă în acest sezon, așteaptă liniștită confruntarea cu Steaua de sâmbătă.
E sfârșit de august, iar acest lucru constituie o piedică pentru fotbaliștii care nu au posibilitatea de a juca în nocturnă. Băieții au acuzat cele 30 de grade Celsius pentru că nu și-au putut etala măiestria așa cum ar fi dorit. S-a încheiat doar remiză albă între două candidate la play-off și din cauza arbitrului Alexandru Tudor.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Cel puțin un penalty clar nu l-a văzut pentru gazde: în minutul 78, Grecu a făcut henț în propriul careu, imprudență puerilă. Golul anulat gazdelor, din minutul 68, a fost corect, asistentul Mitruți fiind pe fază. În minutul 90, elevii lui Florin Marin și Dinu Todoran au mai cerut o lovitură de la 11 metri, considerând că faultul lui Pleașcă a fost în interiorul suprafeței de pedeapsă.
Ilfovenii au condus ostilitățile, dar nu și-au adjudecat cele 3 puncte. Aceasta și fiindcă Lazar a prins o zi foarte bună. Portarul Pandurilor i-a blocat, rând pe rând, pe Marinescu, pe Moke, pe Ivanovici, chiar dacă în prima situație a fost ajutat și de bară.
La ultima fază importantă a partidei a scos de sub bară balonul șutat din lovitură liberă de Cernat. Oltenii au ripostat destul de modest, Bunoza și Sânmărtean semnând oportunitățile de a marca ale oaspeților.
"E greu să jucăm la temperaturi ridicate, ar fi mai bine în nocturnă. Meritam cel puțin un penalty, a fost henț clar. Păcat că n-am reușit să înscriem din acțiune. Avem ambiții mari, de a fi în primele 5"
Laurențiu Marinescu, mijlocaș Voluntari"Spectacolul a fost sacrificat. Etapa viitoare n-am nimic de demonstrat Stelei. Nu stau să demonstrez ceva cuiva. Arăt ceea ce am de arătat în toate rundele, nu doar într-un meci"
Lucian Sânmărtean, mijlocaș Pandurii"În primul 11 n-am avut niciun jucător din echipa de start a sezonului trecut. E de înțeles că nu există omogenitate. Contează că suntem neînvinși pentru ceea ce va urma. Sper să se facă rost de bani pentru a le mai obloji rănile jucătorilor"
Petre Grigoraș, antrenor Pandurii