Articol de GSP - Publicat marti, 06 august 2019 21:26
Bradley de Nooijer (21 de ani), fundașul stânga al celor de la Viitorul, a fost supus unei intervenții chirurgicale, după de doctorii au depistat că fundașul avea apendicită.
Problemele au apărut după meciul cu Sepsi, 2-2, când olandezul a simțit dureri. După efectuarea unor teste, s-a constatat că fundașul trebuie operat, intervenția chirurgicală având loc azi.
„La finalul partidei din deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe, din etapa a 4-a din Liga 1, jucătorul nostru Bradley de Nooijer a acuzat unele probleme medicale, iar în urma investigațiilor s-a stabilit diagnosticul de apendicită acută.
Jucătorul a fost supus unei intervenții chirurgicale laparoscopic pentru a-și relua mai rapid și activitatea. Intervenția a avut loc la o clinică privată, iar evoluția post-operatorie este bună și fundașul stânga olandez își va putea relua activitatea cât mai curând. Bradley, te așteptăm să revii și mai puternic în tricoul negru-albastru!”, se arată în comunicatul emis de Viitorul.
În această vară, Bradley de Nooijer a fost pentru mult timp în atenția lui Gigi Becali, care a încercat să-l aducă la FCSB. Până la urmă, finanțatorul roș-albaștrilor nu a dorit să plătească 800.000 de euro pentru transfer, reorientându-se spre Ionuț Panțâru și Aristidis Soiledis.