Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 decembrie 2020 00:16 / Actualizat miercuri, 16 decembrie 2020 00:52
Mircea Rednic, 58 de ani, antrenorul Viitorului, a suferit prima înfrângere pe banca dobrogenilor, 1-2 cu FC Botoșani. La debut, „Puriul” obținuse o remiză contra Chindiei, scor 1-1.
După eșecul cu moldovenii, Rednic a lăsat de înțeles că vor fi modificări de lot în următoarea fereastră de mercato: „Trebuie să faci schimbări când lucrurile nu merg”.
Viitorul - FC Botoșani 1-2. Mircea Rednic: „E o situație delicată”
„Noi am început bine jocul, am avut și o bară, am avut trei bare per total și am marcat un gol, acela din jumătate de ocazie. Ei au avut un șut pe poartă în repriza a doua, au înscris. E o situație delicată, pentru că rezultate nu sunt. Ca joc, nu pot spune că nu sunt mulțumit. Trebuie răbdare, au fost schimbări în echipă. Noi am încercat, dar s-au apărat bine și pe contraatac am luat golul doi.
Trebuie să lucrez la moralul jucătorilor, încă nu e grupul ăla care era acum un an și asta nu e bine. Le-am spus că trebuie să lucreze în echipă. Sunt mulți care nu înțeleg că există zone de mare risc. La noi, jucăm mult cu portarul, trebuie mai mult curaj și nu înțeleg de ce nu-l au, pentru că au calitate. N-au de ce să fie speriați, sunt jucători care au atâtea meciuri la prima divizie. Trebuie mai multă responsabilitate, ei se relaxează când n-ar trebui să o facă.
Nu-i momentul să vorbim despre curățenie, dar e clar că trebuie să faci schimbări când lucrurile nu merg, trebuie să ne gândim foarte mult. E foarte mult de muncă. Obiectivul rămâne play-off-ul, dar dacă facem greșeli cum am făcut la primele meciuri, o să fie foarte greu”, a declarat Rednic la flash-interviu.
Clasament Liga 1
Citește mai multe știri din Liga 1:
Marius Croitoru, descătușat: „Am vrut să plec de pe bancă! Am oroare”
Atacantul din Liga 1 vânat de Gigi Becali și-a anunțat plecarea în iarnă: „Clubul ştie dorinţa mea”
Final de an pentru Eric » Brazilianul s-a operat: „O să revin mai bun”
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”