Articol de GSP - Publicat duminica, 30 mai 2021 16:27 / Actualizat duminica, 30 mai 2021 16:30
Dacia Unirea Brăila a promovat în Liga 2! Formația antrenată de Florentin Petre a câștigat returul barajului cu Oțelul, scor 1-0, după 1-1 în tur.
- Câștigătoarele celorlalte meciuri de baraj pentru Liga 2: Viitorul Șelimbăr, Corona Brașov și Unirea Dej
- Ultima promovată se va decide de la ora 17:30, dintre CSA Steaua și CS Afumați. „Militarii” s-au impus în tur, 2-0.
Pe stadionul „Orășenesc” din Însurăței, în fața a peste 1.000 de fani, împrăștiați în jurul arenei și pe casele din jur, Brăila a obținut promovarea în fața rivale. „Dinamo - Steaua al zonei”, după cum îl numea Florentin Petre, a fost decis de golul marcat de Narcis Ioniță, în minutul 86. Doar intrat pe teren, a fructificat un contraatac supranumeric, cu un șut moale, pe sub portar.
Dacia Unirea Brăila - Galați, cu improvizații
Fanii care nu au prins locuri în tribune au găsit rapid soluții. Unii s-au urcat pe acoperișurile caselor din zonă, alții în copacii din apropiere. Cei mai inventivi au folosit un excavator. :)
Dacia Unirea Brăila - Oțelul Galați, echipe de start
Dacia Unirea Brăila: Andrei – Cocîrlă, Moroianu, Stănciulescu, Pavalache – Robu, Lungu, Apostol, Vîlceanu – Petre, Stănescu
Rezerve: Mihai, Sava, Duțu, Bădilaș, Ioniță, Apostolache, Paliu, Batchabi, Fendoung
Antrenor: Florentin Petre
Oțelul Galați: Dinu – Farcaș, Cucu, Ghiocel, Sevastian – Dobre, Neagu – Stoian, Nica – Cîrjan, Răducan
Rezerve: Ursu, Stancu, Sîrghi, Crihană, Cireș, Petrache, Gavrilă, Bîrlădeanu, Păun
Antrenor: Grigoraș Petre
BARAJ PROMOVARE LIGA 2
- Corona Brașov - Vedița Colonești (în tur 2-1) 1-0
A marcat: N. Roșu (73)
- Viitorul Șelimbăr - Măgura Cisnădie (2-0) 1-1
Au marcat: Curtean (5), Fl. Stelea (15)
- SCM Zalău - Unirea Dej (0-0) 1-1
Au marcat: Onicaș (6) / Cătinean (90+6)
- CS Afumați - CSA Steaua (0-2)
returul se joacă duminică, 17:30
Citește și alte știri despre fotbalul din ligile inferioare:
Supărat pe banii primiți în Liga 2, vine cu gânduri mari la Sepsi: „Vreau titlul”