Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 21 august 2016 00:00
Șoimii Pâncota continuă să se facă de râs într-un campionat pornit pe genunchi, cu echipe care n-au finanțare și care abia strâng baremul pentru arbitri.
După 0-16 cu CS Amufați și 0-7 cu Sepsi Sf. Gheorghe, ieri, în Colentina, Șoimii Pâncota a încasat din nou un sac de goluri, primind 18!
Şoimii au rămas fără finanţare de la Primărie la începutul lunii iulie, atunci când consilierii locali au decis să nu mai susţină echipa în liga a doua. "Am avut promisiuni la început de august că o să primim câțiva bani și o să ne înscriem în competiție. Am făcut-o cu doar câteva minute înainte de termenul limită, pentru că cei din oraș ne-au promis că ne vor ajuta... Din păcate, n-avem nicio șansă, încercăm să nu ne batem joc de competiție, dar nu cred că o să mai rezistăm mult", spun surse din echipă.
Cu doar 11 jucători pe foaia oficială de arbitraj, cu fotbaliști tineri, între 16 ani și, cel mai bătrân, 20 de ani, Șoimii Pâncota n-a avut nicio rezervă pe foaie! O altă situație unică pentru fotbalul din România, echipa din județul Arad n-a avut nici antrenor, ci doar un masor pe post de oficial, Călin Petrică.
Cum FRF obligă cluburile să aibă și-un delegat la fiecare joc oficial, Șoimii l-au trecut pe foaie pe Silviu Ilea, care după pauză, atunci când tabela indica 8-0, a dispărut de pe bancă și n-a mai apărut până la final, lăsându-și puștii să fie umiliți de Juventus, într-un meci de L2 jucat la matineu.
Cu ce echipă s-a deplasat Șoimii la București
Jucător | Post | Vârstă |
Adelin Pașca | portar | 16 |
Cristian Țugulescu | fundaș | 17 |
Cosmin Farcas | fundaș | 20 |
Daniel Dan | fundaș | 20 |
Raul Ștrengar | fundaș | 17 |
Denis Lung | mijlocaș | 17 |
Jucător | Post | Vârstă |
Vlad Dihel | mijlocaș | 16 |
Patrick Jurău | mijlocaș | 16 |
Robert Morschl | mijlocaș | 18 |
Daniel Bogdan | atacant | 19 |
Casian Covaci | atacant | 17 |
UTA - Dacia Unirea 3-0: Alții fac show la 17 ani!
Chiar dacă media de vârstă a celor de la Pâncota este de 17,5 ani, un alt puști face spectacol, și tot în Liga B. Vorbim de atacantul Dennis Man, de la UTA Bătrâna Doamnă, care ieri a reușit un hattrick de senzație, marcând toate golurile cu capul!
"E prima dată de când sunt la seniori când reușesc să înscriu trei goluri cu capul, chiar și eu m-am mirat de acest lucru. Aș vrea să fie așa mereu, să marchez de acum înainte doar cu capul, important e să intre în plasă. Nu a fost să fie să dau și golul patru, dar eu sunt bucuros chiar dacă dau doar trei pase de gol într-un meci și nu marchez eu, dar să câștige echipa. Sper să câștigăm meci de meci, să adunăm puncte și să ne menținem acolo, sus, unde ne e locul", a spus atacantul de 17 ani pentru sportarad.ro.