Articol de Răzvan Luţac - Publicat miercuri, 17 august 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 17 august 2011 12:42
Au fost, pînă acum cîteva sezoane, jucători de bază la formaţii din prima ligă sau chiar din străinătate. Acum, încearcă să pună umărul la promovarea formaţiilor de liga secundă la care activează.
Portari: Călin Albuţ (30 de ani, Gloria Bistriţa) - va evolua în liga secundă după cotroversata retrogradare a formaţiei sale.Este un jucător cu mare experienţă la nivelul primei ligi, eşalon în cadrul căruia a evoluat în 149 de partide. Are la activ şi participări în cupele europene, fiind eroul bistriţenilor într-o dublă manşă cu Maccabi Haifa, din cadrul Cupei UEFA Intertoto, cînd penalty-urile parate de el au decis calificarea ardelenilor în turul următor al competiţiei.
Mihai Şteţca (30 de ani, Gaz Metan Severin) - plecat de la FCM Tîrgu Mureş după două sezoane, Şteţca are două promovări la activ, cu tîrgmureşenii şi cu Gaz Metan Mediaş. El speră să reuşească cea de-a treia promovare din carieră şi să revină pe scena primei divizii cu echipa care va debuta în noul sezon sîmbătă seară, în nocturnă, împotriva Arieşului din Turda.
Fundaşi: Vali Năstase (36 de ani, Gloria Bistriţa) - "Pepene", după cum este cunoscut în lumea fotbalului, va evolua pentru prima oară în liga secundă din România. Stoperul a mai evoluat la nivelul ligii secunde, însă în Italia, la Genoa, Palermo şi Bologna.
Iosif Kalai (31 de ani, Rîmnicu Vîlcea) - patru sezoane în prima ligă îl propulsează pe Kalai în rîndul jucătorilor cu state vechi în Liga I. Acesta a evoluat pentru Jiul şi Poli Iaşi, memorabilă fiind o minge respinsă de pe linia porţii în ultimul minut al prelungirilor partidei Rapid - Poli Iaşi 2-2, din sezonul 2008-2009 al Ligii I, rezultat care a făcut Rapidul să se poziţioneze în afara locurilor de Cupa UEFA.
Dorin Toma (34 de ani, FC Maramureş) - fundaşul central s-a făcut cunoscut în perioada CFR Cluj, pentru care a evoluat în peste 100 de partide la nivelul tuturor competiţiilor. A făcut parte din echipa care a făcut furori în Cupa UEFA Intertoto.
Valeriu Bordeanu (34 de ani, FC Botoşani) - după 16 ani de exil, timp în care a evoluat la cei trei granzi bucureşteni, dar şi în Rusia sau la Unirea Urziceni, Bordeanu a revenit la Botoşani, acolo unde evoluase doar la nivel de juniori, pentru Mecanex.
Mijlocaşi: Iulian Tameş (32 de ani, FC Timişoara) - fost fotbalist la Dinamo şi FC Argeş. 130 de meciuri în Liga I pentru trupa din Ştefan cel Mare şi aproape 100 de partide jucate pentru argeşeni îl recomandă pe Tameş pentru noul sezon al ligii secunde.
Dinu Todoran (32 de ani, Victoria Brăneşti) - o carieră bogată, petrecută la Petrolul, Astra, Farul, Unirea Urziceni şi, mai nou, la Victoria Brăneşti, echipă cu care a retrogradat în liga secundă şi alături de care speră să reuşească promovarea înapoi pe prima scenă fotbalistică a ţării.
Vasilică Cristocea (31 de ani, Viitorul Constanţa) - o echipă formată din tineri jucători are nevoie şi de un dram de experienţă. Tocmai de aceea, Cristocea este om de bază în trupa de seniori din cadrul Academiei lui Gheorghe Hagi.
Marius Mitu (34 de ani, CSM Rîmnicu Vîlcea) - căpitanul vîlcenilor, Mitu, a evoluat pentru şapte echipe din afara graniţelor ţării, totul culminînd cu perioada pe care a petrecut-o la Anderlecht. Revenit în ţară de cîţiva ani, Marius este cel mai cunoscut echipier al formaţiei din "Zăvoi".
Marius Onofraş (30 de ani, CSMS Iaşi) - fostul jucător al Stelei împlineşte chiar astăzi vîrsta de 30 de ani. Cel mai surprinzător transfer al verii în "Copou" a fost primit cu braţele deschise în oraşul său natal, el evoluînd în două rînduri pentru Poli, între 1998-2000 şi 2004-2006.
Atacanţi: Claudiu Drăgan (32 de ani, UTA) - în perioada sa de glorie, evolua pentru Dinamo, cîştigînd 3 titluri de campion al României. În prezent joacă la UTA, pentru care a mai evoluat în liga secundă şi în urmă cu peste 11 ani.
Cosmin Tilincă (32 de ani, Arieşul) - "Tunarul" CFR-ului din campania care s-a încheiat cu cîştigarea uneia dintre finalele Cupei UEFA Intertoto, "Tili-Gol", aşa cum era cunoscut acum cîţiva ani, joacă la Arieşul, unde, deşi nu îl mai are coleg în linia de atac pe Tony, revenit la "U" Cluj, speră să facă o figură cît mai frumoasă alături de echipa din oraşul său de baştină.
Bobi Verdeş (30 de ani, Chindia Tîrgovişte) - peste 10 echipe schimbate în cei 12 ani de activitate l-au făcut pe Verdeş un fotbalist cu nume în România. Evoluînd pentru Pandurii, Universitatea Craiova, Oţelul, FC Argeş, FCM Bacău sau Unirea Alba Iulia, vîrful va încerca să ajute nou-promovata să termine pe un loc cît mai fruntaş în seria a doua a ligii secunde.
Autor: Răzvan Luţac