Articol de Ovidiu Minea - Publicat miercuri, 31 august 2022 11:59 / Actualizat miercuri, 31 august 2022 12:32
Claudiu Niculescu, antrenorul Politehnicii Iași, a criticat faptul că, deși Liga 2 a început, nu e clar cum se va promova.
„Cinci echipe nu au drept de promovare. Dacă se califică toate în play-off, cum se va promova din play-out, unde sunt două serii? Nimeni nu știe! Apoi, nici să le trimiți pe cele care au obținut calificarea în play-off să joace în play-out nu e normal, pentru că ar putea retrograda. E o competiție denaturată!”, a spus tehnicianul.
Acesta a spus că nu-i va păsa de fanii din Ghencea la meciul de vineri cu Steaua: „Nu voi băga în seamă cum voi fi primit, mă voi concentra la echipa mea”.
Mijlocaș argentinian pentru Claudiu Niculescu. E al 24-lea transfer al verii!
Deși are un lot extrem de numeros, Politehnica Iași a mai adus un jucător. Mijlocașul argentinian Nicolas Del Priore a ajuns în Copou și va deveni a 24-a achiziție a verii.
În vârstă de 26 de ani, Del Priore a fost format de Club Atletico Independiente Buenos Aires și a evoluat ultima dată la Club Deportivo Maipu, în liga a doua argentiniană.
El este văzut ca un viitor jucător de bază pentru Poli, care își dorește să se bazeze pe argentinian la disputa cu Gloria Buzău, de săptămâna viitoare.
VIDEO Valeriu Iftime vede surprize în sezonul 2022-2023: „FCSB și CFR nu sunt favorite la titlu!”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!