Articol de GSP - Publicat vineri, 05 august 2011 00:00 / Actualizat vineri, 05 august 2011 20:46
Mijlocaşul Marius Onofraş şi-a reziliat contractul Hazar Lankaran şi va evolua la formaţia din liga a doua CSMS Iaşi.
Fostul jucător al Unirii şi-a reziliat contractul cu azerii după numai două meciuri. Acesta părăsise la sfîrşitul sezonului Steaua după un sezon dezamăgitor în care a fost mai mult rezervă şi criticat în dese rînduri de patronul Gigi Becali. Onofraş a cîştigat titlul în 2009 cu Unirea, participînd şi în grupele Ligii Campionilor, unde echipa sa a obţinut 8 puncte, cele mai multe din istoria participărilor româneşti. El a marcat şi un gol, în partida tur cu Rangers.
Onofraş nu şi-a mai găsit echipă în Europa şi s-a întors în oraşul natal, unde va evolua pentru CSMS Iaşi. În trecut, mijlocaşul a mai jucat la Poli Iaşi patru sezoane.