Articol de Ionel Luţan - Publicat luni, 29 august 2016 12:17
Învingători în meciul restant cu Luceafărul, de la Oradea, jucătorii de la FC Clinceni au pierdut, ieri, acasă, scor 0-2, disputa cu Chindia Târgovişte.
Alex Dragomir, preşedintele formaţiei ilfovene, a pus eşecul şi pe modul în care a fost condusă partida. "Astăzi (n.r-ieri) am fost executaţi de arbitri.
Am avut două penalty-uri clare iar golul al doilea al Chindiei a fost marcat din ofsaid. Săptămâna viitoare o să duc filmarea la Federaţie. Se pare că deranjăm după ce am anunţat că vrem să promovăm.
La Afumaţi ne-a facut varză arbitrul, acum iar. FRF ar trebui să înţeleagă că arbitrii trăiesc şi din banii pe care îi plătim noi. Nu se mai poate! Ne chinuim să aducem bani de acasă să platim baremul, pentru a ne face varză arbitrii.
Supărarea este foarte mare pentru că se fac eforturi foarte, foarte mari pentru a ţine în viaţă o echipă la liga a doua. Chinuim băieţii, pe drumuri, antrenamente şi meciuri şi vin arbitrii să îşi bată joc de munca lor", a spus Dragomir, la Sport Total FM, după eşecul cu dâmboviţenii.
Chindia este singura echipă de eşalon secund cu maximum de puncte după cele patru etape curse din acest sezon.