FOTBAL  »  LIGA 2  »  METALUL REȘIȚA

Și-a plătit libertatea! A scos din buzunar 10.000 de euro ca să rupă acordul cu bănățenii

Articol de - Publicat sambata, 20 februarie 2016 00:00

Neplătit de mai bine de jumătate de an, adică din momentul în care a semnat cu Metalul, Florin Aniţoiu a fost nevoit să bage mâna adânc în propriul buzunar pentru a devenit jucător liber.

Conform ziarului Puterea, fundașul stânga în vârstă de 21 de ani i-a plătit finanțatorului Cătălin Rufă 10.000 de euro și a renunțat și la restanțele de 5.000 de euro! Sume imense pentru nivelul actual al diviziei secunde, la Reșița existând venituri lunare de 1.000 de lei sau chiar mai puțin.

În sezonul de toamnă, Anițoiu a fost printre cei care au decis să protesteze contra neachitării salariilor de luni de zile prin părăsirea terenului de joc la partida cu Olimpia, de la Satu Mare. Atunci, fotbaliştii Metalului au ieşit pe gazon cu un banner pe care era scris "Fotbal 2015 = SCLAVIE", ulterior întorcându-se la vestiare.
Fotbalist liber în acest moment, Florin a negociat cu liderul Seriei B2, FCM Baia Mare, și sunt șanse mari să joace în Maramureș din primăvară.

"În România, degeaba faci memorii, mori cu dreptate în brațe! Judecarea lor durează prea mult, luni și luni de zile, Federația nu te ajută cu nimic"
Florin Anițoiu, fundaș

"Câtă vreme FRF nu schimbă legile, nu se va întâmpla nimic bun pentru jucători, cluburile vor fi mereu avantajate"
Florin Anițoiu, fundaș

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (2)
merace
merace  •  20 Februarie 2016, 21:00

eu ma mir ca niciun reporter inteligent de la GSP nu remarca faptul ca drepturile unui fotbalist (ca angajat) sunt incalcate daca el trebuie sa plateasca o suma enorma ca sa scape de un contract in care a fost pacalit. Dar reporterii de sport sunt obiectivi si inculti, si nu e treaba lor sa discute despre prostia altora, doar despre ce face rating! :D hahaha

merace
merace  •  20 Februarie 2016, 20:57

in lipsa unui sindicat al fotbalistilor, sarmanii de ei, de saracie, trebuie sa scoata 10.000 de Euro (pretul a doua masini) ca sa scape de sclavvvvie! :D hahaha

Vezi toate comentariile (2)
Comentează