Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 30 martie 2023 07:02 / Actualizat joi, 30 martie 2023 07:44
Deși legea nu-i permite să urce în prima ligă, CSA Steaua lucrează la dosarul de licențiere. „Militarii” ar plănui să conteste la TAS decizia Federației în cazul în care le va fi refuzat dreptul de a promova.
Clubul Sportiv al Armatei nu a reușit să-și organizeze echipa de fotbal astfel încât ea să aibă dreptul de a promova în Liga 1, dar tot insistă că progresul în eșalonul de elită ar trebui să-i fie permis în condițiile actuale.
Steaua are aproape totul, mai puțin legea
Federația a deschis procesul de licențiere a cluburilor pentru sezonul următor. Există o platformă online în care oficialii fiecărei echipe completează date, încarcă documente. Comisia de Licențiere din Federație face evaluări preliminare și înștiințează cluburile despre ce mai au de făcut.
Conform unor surse din FRF, inclusiv conducerea Stelei lucrează la dosarul acesta, deși adversarele din competiție, suporterii, media știu că roș-albaștrii nu pot promova, chiar dacă ei ar respecta criteriile financiare și pe cele care se referă la infrastructură.
Iar pe acestea le-ar respecta lejer, pentru că e vorba despre un club stabil economic, cu condiții de pregătire foarte bune și cu un centru de tineret suficient de mare pentru a fi acceptat în prima ligă. Problema Stelei este că legea nu o lasă să promoveze.
Legea Sportului prevede că pot fi membre ale ligilor profesioniste doar cluburi de drept privat, iar „militarii” sunt organizați ca o societate de drept public.
Conducerea CSA nu a făcut nimic ca să rezolve situația, deși inclusiv Răzvan Burleanu i-a dat idei despre cum ar găsi soluții pentru o asociere din care să rezulte o societate de drept privat. În cazul în care Comisia de Licențiere le-ar refuza licența, ceea ce e de așteptat să se întâmple, roș-albaștrii ar avea de gând să conteste la TAS decizia aceasta
„Încă nu avem infrastructura suficientă”
Probleme în licențiere mai au și alte formații din play-off. Dinamo încă înregistrează datorii pe care trebuie să le achite înainte de 30 aprilie ca să obțină licența. Condiția este ca până la data aceea să fie stinse datoriile valabile înainte de 1 ianuarie.
Unirea Dej întâmpină și ea unele probleme. Președintele Gabriel Magdaș explică:
„Noi îndeplinim ușor criteriile financiare, fiindcă suntem cu toate plățile la zi și către angajați, și către ANAF. Ca să putem promova ar trebui să rezolvăm alte chestiuni care țin de infrastructură, de numărul de angajați, de centrul de tineret. Unirea nu a mai fost în prima ligă, dar mai e timp până la sfârșitul procesului de licențiere, nu ar fi corect să spună cineva că Dejul nu va lua licența. Avem timp să ne rezolvăm problemele”.
Lider în „B” e Steaua, cu 43 de puncte, câte are și Poli Iași. Urmează Oțelul, Gloria Buzău, Dinamo și Unirea. Două promovează direct și două joacă baraje de promovare/salvare cu formații din prima ligă.
VIDEO Gigi Becali, conferință de presă la Palat, a doua zi după decizia ÎCCJ: „Ne luăm Steaua înapoi! Ei se vor numi Fotbal Club Talpan SB”
Citește și alte știri despre CSA Steaua:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor