Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 22 august 2016 00:00
Petrolul și Farul au debutat ieri oficial în Liga 4, iar fanii lor au creat o atmosferă incendiară, cu torțe și fumigene.
Două dintre cele mai importante formații din Liga 1 au intrat în faliment din cauza problemelor mari financiare cu care s-au confruntat în ultima vreme. Dar fanii n-au acceptat situația și-au preluat frâiele, iar ieri au fost alături de jucători.
2.000 de petroliști au fost prezenți ieri dimineață la Păulești, acolo unde Petrolul a jucat primul meci din Liga județeană. Fanii s-au comportant ca la un meci important, au dat drumul la torțe și la fumigene și au cântat pe toată durata partidei, iar la final au donat pentru echipa lor 1.585 lei.
Din arsenalul fanilor n-au lipsit scandările împotriva viceprimarului Cristian Ganea și a consilierilor PSD, care s-au opus transferului mărcii și palmaresului la echipa înființată de ei. Chiar dacă Petrolul a deschis scorul prin Nae Gabriel, s-au văzut egalați pe final de Țintaru.
La 300 de kilometri distanță, la Techirghiol, și echipa suporterilor constănțeni a debutat tot în Liga a IV-a. Deși trebuia să joace pe teren propriu, accesul nu le-a fost permis și nu vor putea intra acolo până în octombrie, atunci când se va da decizia definitivă de faliment a vechii echipe.
Chiar și așa, aproximativ 300 de suporteri din Constanța au mers la meciul cu Sparta Techirghiol, terminat cu victoria alb-albaștrilor, 4-1, prin goluri marcate de Mazilu (2), Măgureanu și Florea, la capătul unui joc care nu i-a mulțumit pe fani.
Etapa viitoare, pe 27 august, Farul va juca în compania celor de la CFR Constanţa, în timp ce Petrolul va evolua pe teren propriu cu AS Tufeni Băicoi.