FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID

Un fost jucător străin al Rapidului nu e surprins de situaţia echipei: ”Se vorbea de pe vremea mea de faliment”

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 iunie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 20 iunie 2014 12:09

Rapid încă nu ştie dacă va putea evolua în Liga 1, deşi a promovat matematic în primul eşalon. Asta după ce în sezonul 2012/2013 a fost retrogradată din cauza problemelor financiare.
Elinton Andrade, fostul goalkeeper al giuleştenilor, îşi aminteşte de perioada petrecută la Rapid între 2007 şi 2009. "Încă de atunci vorbeau despre această problemă cu falimentul clubului. Încă din primul meu sezon acolo, care a fost chiar foarte bun, cu Cristiano Bergodi.

A venit apoi criza economică şi au început să vorbească de probleme cu banii. Am stat trei luni fără să iau salariul. Am cîştigat un litigiu la FIFA cu Rapid ca să-mi dea banii pe care mi-i datorau. Eram la Marseille, dar mi-au plătit corect totul după", a spus Elinton Andrade la DolceSport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special

Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (20)
realrapid
realrapid  •  22 Iunie 2014, 17:38

Nu v-ar fi rusine,porcilor faceti campanie denigratoare inainte de pronuntarea TAS,alte stiri nu aveti gspisti mwisti

zweepslag
zweepslag  •  22 Iunie 2014, 16:18
Postat de zweepslag pe 22 Iunie 2014, 16:01

Hai,unde?doar in urma simbolurilor pcr atata timp cat nu va ve ti apara originiele regale,diferentiindu va de ei care's fiii republicani ai senililor tancurilor bolsevice.Daca de 10 iunie ati fi sarbatorit evenimentul celor 75 de ani de innobilare regala prin vizita celor 2 regi in Giulesti,manifestand cu drapelul regal care se afla in Giulesti in acel 10 VI 1939,scandand in fata FRF si guvernului,RAPID+PERSECUTAT POLITIC,lucru ce ar fi avut un rasunet extraordinar si in tara si aici in Benelux unde noi tot le-am vorbit jurnalistilor despre voi, dar voi sunteti republicani ca si stelistii dar republicani de mana 10-a caci cu voi DEJ dadu rateuri,caci jucatorii Rapidului erau romani regali.

erata)cu niste bannere socante faceati valva in tara si in Europa,revendicandu va unicitatea voastra istorica, caci nu i de colea sa ti vina doi regfi in Giulesti, sa ingenucheze pe gazonul stadionului sarutand crucea! Asta e mostenire sfanta de care ca niste neghiobi nu stiti sa profitati,caci nu in Ghencea sau groapa au fost cei doi regi, si nu in 1923 au fost infiintate cele doua simboluri comuniste.Dece nu vedeti ca una i cluburile PCR-satelitii_alta i cluburile regale fratesti 1)_F C RAPID_1923(10 VI 1939) = PERSECUTAT POLITIC 2)_10 VI 1939_10 VI 2014=75 DE ANI DE LA INNOBILAREA REGALA A RAPIDULUI 3)_10 VI 1939=REGELE MIHAI(la 18 ani MARE VOIEVOD DE ALBA IULIA)ERA IN GIULESTI

zweepslag
zweepslag  •  22 Iunie 2014, 16:01
Postat de dangp pe 20 Iunie 2014, 22:31

Hai Rapid!

Hai,unde?doar in urma simbolurilor pcr atata timp cat nu va ve ti apara originiele regale,diferentiindu va de ei care's fiii republicani ai senililor tancurilor bolsevice.Daca de 10 iunie ati fi sarbatorit evenimentul celor 75 de ani de innobilare regala prin vizita celor 2 regi in Giulesti,manifestand cu drapelul regal care se afla in Giulesti in acel 10 VI 1939,scandand in fata FRF si guvernului,RAPID+PERSECUTAT POLITIC,lucru ce ar fi avut un rasunet extraordinar si in tara si aici in Benelux unde noi tot le-am vorbit jurnalistilor despre voi, dar voi sunteti republicani ca si stelistii dar republicani de mana 10-a caci cu voi DEJ dadu rateuri,caci jucatorii Rapidului erau romani regali.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează