Articol de Remus Răureanu - Publicat luni, 03 iunie 2019 08:00
CSA Steaua pregătește deja proiectul pentru sezonul următor, unul în care ratarea promovării nu mai este acceptată. Conducerea dorește două nume importante din istoria clubului: Narcis Răducan în funcția de manager general și Gabi Balint antrenor.
Al doilea an consecutiv în care promovarea a fost ratată la mustață, chiar în play-off, a zguduit din temelii proiectul Armatei. Fanii au cerut demisia tuturor din club după înfrângerea cu Carmen, scor 0-1, și l-au apostrofat inclusiv pe antrenorul Marius Lăcătuș, legenda „roș-albaștrilor”. (Detalii AICI) Conducerea a recepționat mesajul ultrașilor și a făcut primii pași spre împăcare.
Narcis Răducan (44 de ani), om cu experiență în managementul sportiv, este în acest moment analist sportiv la un post TV. Aflat pe lista mai multor formații, chiar Gigi Becali recunoscându-i calitățile într-o intervenție avută în urmă cu o săptămână, Narcis a mai ocupat acest post în trecut la Steaua, Oțelul Galați, Viitorul sau Concordia Chiajna.
Transferurile vor intra în atribuțiile lui Narcis, care va avea misiunea de a aduce la echipă jucători cu experiență la nivelul Ligii 1, rețetă pe care au folosit-o Rapid și Carmen, echipele care au blocat promovarea Stelei.
Balint în locul lui Lăcătuș
Gabi Balint (56 de ani), adept recunoscut al proiectului Armatei, e și varianta agreată de fani. Experimentatul antrenor, câștigător al Ligii Campionilor cu Steaua în 1986, este liber de contract în acest moment, fiind și el analist la o televiziune de sport.
69 de goluria marcat Gabi Balint în cariera de jucător pentru Steaua
De-a lungul carierei de tehnician, Balint le-a pregătit pe Bihor Oradea, Sportul Studențesc, Sheriff Tiraspol, Poli Timișoara, FC Vaslui sau Universitatea Craiova. A mai fost în staff la naționala României și Galatasaray.
„Cum să nu-ți dorești să antrenezi echipa la care ai avut cele mai mari satisfacții profesionale din postura de jucător?”Gabi Balint, în 2015
Vezi și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!