Articol de GSP - Publicat duminica, 22 aprilie 2018 09:24
CSA Steaua a făcut încă un pas greșit, scor 1-1 împotriva lui Comprest GIM, iar lupta pentru locul 1 în sezonul regulat al Ligii a 4-a din București pare decisă.
CSA Steaua nu și-a revenit după eșecul cu Academia Rapid, 1-3, și pare să fi pierdut lupta pentru locul 1. Elevii lui Ion Ion au obținut un singur punct în meciul disputat pe Rocar, datorită golului marcat târziu, în minutul 80, de Alin Predescu.
Rivala la promovare, Academia Rapid, s-a impus categoric contra celor de la AFC Progresul Spartac, scor 7-0, și s-a distanțat la 7 puncte în fruntea clasamentului, cu 5 etape înainte de finalul sezonului.
clasament Liga a 4-a București
- Academia Rapid a fost depunctată cu 3 puncte pentru că a folosit un fotbalist fără drept de joc în victoria cu AS Tricolor. Mai poate pierde 3 puncte din același motiv, fotbalistul fiind utilizat și la meciul câștigat cu Victoria.
- Primele 4 echipe se califică în play-off. Acestea vor juca într-un minicampionat, pe teren neutru. Partidele se vor disputa într-o singură manșă. Câștigătoarea va merge la baraj pentru Liga a 3-a cu formația care se impune în Liga a 4-a Giurgiu.
- În acel minicampionat primele 4 clasate vor intra cu 3, 2, 1 respectiv 0 puncte în funcție de clasarea din sezonul regulat.