Articol de GSP - Publicat marti, 17 aprilie 2018 09:27
Finalul partidei dintre CSA Steaua și Academia Rapid, scor 1-3, a găsit o bună partea a fanilor steliști în afara stadionului, fiind evacuați de jandarmi.
Asociația Steliștilor 1947 a încărcat un videoclip în care, cu câteva minute înaintea fluierului final, jandarmii evacuează două sectoare ale Peluzei Sud. Forțele de ordine utilizează gaze lacrimogene, în ciuda lipsei de opoziție din partea fanilor.
Imaginile de mai sus reprezintă ultima parte a conflictului dintre forțele de ordine și ultrașii steliști. Primul episod a avut loc în minutul 20, când persoane din cele două galerii și-au împărțit pumni la Tribuna a 2-a (vezi detalii AICI). A urmat o nouă rundă, după doar câteva minute.
Nici repriza secundă nu a fost liniștită. Un fan rapidist a străbătut întreg terenul până în fața peluzei steliste, doi fani rivali au coborât pe teren, însă oamenii de ordine au împiedicat propagarea conflictului. Jandarmii au intervenit și în urma acestui incident cu gaze lacrimogene.
Vezi și:
- Academia Rapid trece lejer de CSA Steaua, după un derby ca-n '90, cu show în tribune, huligani și 4 goluri » Asistență impresionantă pe Arena Națională: cifra oficială
- FOTO Duel spectaculos al galeriilor la CSA Steaua - Academia Rapid, până când au început să se spargă capetele. Coregrafie 3D, torțe + mesaje
- UPDATE VIDEO & FOTO Scene reprobabile la derby-ul din Liga a 4-a! Steliștii au ieșit din peluză și s-au răfuit cu rapidiștii. Filmul evenimentelor: ce nu s-a văzut la TV