Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iulie 2019 22:01
25 de ani de la România - Argentina 3-2 // Miercuri, 3 iulie, s-au împlinit 25 de ani de la succesul memorabil reușit de România în fața Argentinei, scor 3-2, la Campionatul Mondial din 1994.
La Pasadena, în fața a peste 90.000 de spectatori, „tricolorii” învingeau naționala lui Redondo, Batistuta, Simeone și Balbo cu un incredibil 3-2, după „dubla” lui Ilie Dumitrescu și golul lui Hagi.
„Pumele” plecaseră în America să cîştige trofeul, însă visul li s-a spulberat în „optimi”, când Hagi şi Generaţia de Aur i-au învins cu 3-2.
Declarat „cel mai bun meci al turneului final”, Argentina - România 2-3 a fost pentru Gabriel Batistuta un dezastru. „Cea mai mare dezamăgire a carierei mele”, cum avea să mărturisească, după retragerea din activitate, fostul mare atacant argentinian, acum în vârstă de 50 de ani.
Atunci, Gabriel Batistuta a egalat la unu, din penalty, dar atât. Şi îşi aminteşte cu amărăciune că „noi i-am asediat pe români, am tras de vreo 30 de ori la poartă, iar ei de trei ori. Dar le-a fost de ajuns să ne bată. Dacă-l aveam în teren pe Maradona sunt sigur că am fi cîştigat Mondialul. Aşa, am plecat acasă mai repede decît ne-am fi aşteptat”.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!