Adrian Florea analizează cum vrea selecționerul să revoluționeze stilul "naționalei": "De ce riscă Daum. Şi de ce e bine să rişte acum"

La formaţiile de club pe care le-a pregătit, a experimentat aproape toate modulele posibile. În primele sezoane părea îndrăgostit de 3-5-2, apoi s-a bazat pe 4-4-2, pe 4-5-1, pe 4-2-3-1 ori pe 4-3-3, în funcţie de jucătorii avuţi la dispoziţie şi de adversari.

La prima aventură ca selecţioner, pare decis să revoluţioneze stilul naţionalei României şi să aplice ofertantul 4-3-3. O misiune pe cât de îndrăzneaţă, pe atât de dificilă.

Riscurile pe care şi le asumă sunt multe şi enorme:

1. Acest sistem, 4-3-3, e considerat de mulţi tehnicieni redutabili ai lumii drept cel mai spectaculos, dar şi cel mai greu de pus în practică, dacă nu ai fotbaliştii potriviţi. Şi nu doar la calităţile tehnico-tactice ale acestora mă refer. E nevoie, în primul rând, de mentalitatea justă, adaptată acestui stil de joc agresiv şi orientat în special pe atac. Or, noi, după atâtea mandate Piţi&Puiu&Răzvan, când doar am otrăvit fântânile şi am ars câmpiile, vom putea oare interpreta corect partitura ultraofensivă solicitată de neamţ?!

"Şi ca jucător, şi ca antrenor am fost îndrăgostit de sistemul 4-3-3. Îţi oferă cele mai multe oportunităţi ofensive"Johan Cruyff

2. Orice manual de fotbal pe care-l consulţi spune că în 4-3-3 ai nevoie de fundaşi laterali extrem de bine pregătiţi fizic, tehnici şi agili. Care să "urce" foarte mult pe faza ofensivă, dar să şi "coboare" rapid când pierzi posesia, care să poată intra în combinaţii cu mijlocaşii şi să centreze la foc automat pentru cei 3 oameni din atac. Cel mai probabil, Daum îi va folosi pe benzi pe Săpunaru şi pe Filip. Vi se pare vreunul pe profilul lui Dani Alves sau Marcelo, să zicem?!

3. Tot teoria spune că pentru un 4-3-3 cu randament sporit, îţi trebuie 3 mijlocaşi foarte buni prieteni cu mingea, dar nu îndrăgostiţi de ea. Cum atacul începe de la el, mijlocaşul central e obligat nu doar să fie un bun "recuperator", ci şi să "citească" rapid jocul, pentru a declanşa contrele pe spaţiile libere lăsate de adversari. O putea face toate astea Hoban, de unul singur?!

La rândul lor, mijlocaşilor laterali-ofensivi (interilor) le sunt necesari plămâni de oţel, viziune, precizie în pase şi disponibilitate în a-şi ajuta echipa şi pe faza defensivă. Tot meciul, nu din când în când! S-or descurca în această postură Stanciu şi Chipciu?!

4. Din cele 3 vârfuri, ideal ar fi ca două să fie aripi veritabile. Care să aibă viteză extraordinară, un control mai mult decât decent al balonului, să se descurce în duelurile "1 la 1" şi să poată centra la perfecţie. La noi, Adi Popa e, de fapt, un mijlocaş lateral şi corespunde total numai la capitolul viteză, în vreme ce, pe stânga, Stancu impresionează doar prin tehnică.

În privinţa atacantului central, acesta ar trebui să fie puternic şi oportunist, un marcator înnăscut, care, vorba unui clasic în viaţă, din 3 ocazii să înscrie de 5 ori! La noi, la aproape 30 de ani, Keşeru (1,80 metri înălţime) are numai 5 goluri la prima reprezentativă, iar Andone (1,82m) unul singur!

5. Impunerea unui sistem de joc nou, netestat suficient în prealabil, poate fi o idee sinucigaşă. Dacă la o echipă de club ai vreme să repari un start mai prost, la o reprezentativă unul sau două rezultate negative pot îngropa din faşă speranțele de calificare.

Exemplul De Boer e cel mai la îndemână. Olandezul abia instalat la Inter vrea să joace tot 4-3-3, însă milanezii au evoluat extrem de rar astfel şi nici lotul nu e croit pentru aşa ceva. După numai un punct scos în partidele cu anonimele Chievo şi Palermo, nimeni nu-l răstigneşte pe De Boer, pentru că mai are 36 de etape în care îşi poate impune ideile. Va beneficia Daum de aceeaşi clemenţă?!

"Succesul unui modul e dat de cât de bine l-ai exersat la antrenamente şi de cât de bine au priceput jucătorii ce au de făcut"Louis van Gaal

În ciuda acestor handicapuri şi a altora, germanul de 62 de ani ar putea trage totuși lozul câștigător. De ce?

1. În primul rând, tot studiile teoretice susțin că modulul 4-3-3 dă cele mai bune rezultate împotriva unor formații care joacă în "ţărănescul" 4-4-2. Adică exact cum e de așteptat să se prezinte Muntenegru pe Cluj Arena.

2. Nivelul valoric al ex-iugoslavilor permite diferite probe de exprimare tactică. În afara lui Jovetici (Inter Milano), a lui Savici (Atletico Madrid) și a lui Djordjevici (Zenit St. Petersburg), ceilalți elevi ai lui Tumbakovici sunt legitimați la cluburi de mâna a doua sau chiar a treia. Nu că noi am evolua numai la Real, Bayern ori United, dimpotrivă! Ideea e că putem experimenta în fața unor jucători onești, însă departe de a constitui o sperietoare.

3. Forma reprezentativei "muntelui negru" nu ar trebui nici ea să ne pună pe gânduri. Din toamna lui 2015 încoace, adversarii de mâine s-au impus doar în fața liliputanelor Liechtenstein (2-0) și Moldova (2-0), ambele succese obținute în septembrie anul trecut. Apoi, eșecuri pe linie: 2-3 cu Austria, 0-2 cu Rusia, 1-4 cu Macedonia, 1-2 cu Grecia și 0-1 cu Turcia, plus o remiză albă cu Belarus.

Concluzia? Una desprinsă tot din gândirea lui Van Gaal, "creatorul celei mai seducătoare echipe pe care am văzut-o pe viu, Ajax-ul din anii '90", după aprecierea lui Guardiola: "La un antrenor, mult mai importantă decât sistemul pe care îl foloseşte la un moment dat este filosofia lui fotbalistică! Modulul depinde de lotul pe care-l ai la dispoziţie, pe când interpretarea corectă, pozitivă a fotbalului e dictată sută la sută de cel de pe bancă".

Succes, Herr Daum! Hai, România!