Articol de GSP - Publicat joi, 07 septembrie 2017 10:44
Adrian Porumboiu, fostul finanțator al lui FC Vaslui, l-a propus pe Cosmin Olăroiu la echipa națională, declanșând apoi un atac furibund la adresa președintelui FRF Răzvan Burleanu.
"Contra e unul dintre oamenii potriviți pentru națioanlă, dar mai sunt și alții oricum. Cel mai indicat ar fi Olăroiu, în opinia mea. E periculos acest sindrom Daum, nu știu cine ar mai putea crede în balivernele lui. Aștept rezultate de la antrenori. Dacă nu le ai, du-te, nene, în altă parte, ce mai faci? Ce poți să mai speri de la antrenorii care nu au rezultate?
Nu vreau să intru în mintea lui Burleanu, cred că aș avea mai mult succes să intru în mintea unei bovine la o expoziție zootehnică decât în cea a lui. Am două vaci superbe la fermele mele zootehnice, ce să mai spun de Burleanu? E un accident al naturii, un accident al societății și o mare glumă pentru fotbalul românesc.
Am crezut la început că are o doză de bun simț, dar n-am văzut în viața mea un tânăr atât de nesimțit, arogant și obraznic. Dacă avea un discurs de om civilizat, poate nu se lua nimeni de el, nici măcar eu. Nu îi e puțin rușine?
Porumboiu a mai vorbit și despre viitoarele alegeri de la FRF, aducând noi acuze la adresa lui Burleanu.
"Dacă s-ar respecta legea, Burleanu n-ar mai avea șanse la alegerile de la Federație. Dar el cumpără voturi, n-avem ce să facem. În mod normal, n-ar trebui să aibă nici cinci voturi, dar probabil va avea majoritatea.
Toți vor vota așa cum spune Burleanu pentru că i-a manevrat pe toți. Cei care au format aceste sisteme, inclusiv Mircea Sandu, nu și-au dat seama ce sisteme creează. Au creat un joc de ruletă. Știți ce a pățit cel care a inventat ruleta? S-a spânzurat", a declarat Adrian Porumboiu, la TV Digi Sport.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!