FOTBAL  »  NATIONALA  »  BELGIA - ROMÂNIA 2-0

VIDEO / EXCLUSIV „Inexistent! La limita corigenței” » Experții GSP au dat note după Belgia - România: „Am ceva să-i reproșez și lui Edi”

România a suferit primul eșec de la Euro 2024, dar păstrează șanse mari la calificare - o remiză cu Slovacia ne duce în optimile de finală. +39   FOTO
România a suferit primul eșec de la Euro 2024, dar păstrează șanse mari la calificare - o remiză cu Slovacia ne duce în optimile de finală.

Articol de - Publicat duminica, 23 iunie 2024 12:25 / Actualizat luni, 24 iunie 2024 08:08

Leo Grozavu și Dan Alexa, doi dintre experții Gazetei Sporturilor pe perioada Campionatului European, au acordat note după Belgia - România 2-0.

România a suferit primul eșec de la Euro 2024, dar păstrează șanse mari la calificare - o remiză cu Slovacia ne duce în optimile de finală.

La finalul partidei cu Belgia, Dan Alexa și Leo Grozavu, doi dintre protagoniștii ediției speciale de GSP Live dedicată înfruntării de la Koln, au acceptat provocarea de a nota jucătorii naționalei și pe selecționerul Edi Iordănescu.

Cei doi antrenori au apreciat evoluțiile lui Niță și Drăgușin și au taxat dur prestațiile avute de Man, Stanciu și Drăguș.

VIDEO. Notele lui Leo Grozavu și Dan Alexa, după Belgia - România

Florin Niță

  • Leo Grozavu - 7,5. „A fost cel mai bun jucător al nostru. Primul gol l-a surprins puțin, cred că putea să facă mai multe, însă ne-a salvat de multe ori”
  • Dan Alexa - 8. „Cel mai bun jucător al nostru. A avut intervenții grele, a ținut România în joc, datorită lui am avut speranțe până la golul 2”

Andrei Rațiu

  • Leo Grozavu - 6,5. „Și-a făcut treaba”
  • Dan Alexa - 6. „A avut un adversar greu, pe care l-a marcat bine. N-a mai fost așa activ pe faza ofensivă, dar nici jocul nostru nu i-a permis”

Andrei Burcă

  • Leo Grozavu - 6. „Oscilant, a avut și momente bune, când a reușit să-l marcheze pe Lukaku, dar au fost și faze în care l-a scăpat”
  • Dan Alexa - 5,5. „O greșeală la gol, inexact. A avut un adversar foarte puternic, dar a fost mult sub nivelul lui din meciul cu Ucraina”

Radu Drăgușin

  • Leo Grozavu - 7. „După Niță, cel mai bun jucător al nostru”
  • Dan Alexa - 7. „Poziționat bine, are un simț tactic incredibil, e puternic, câștigă duelurile. L-a scos de foarte multe ori pe Burcă”

Nicușor Bancu

  • Leo Grozavu - 6
  • Dan Alexa - 6. „A greșit la primul gol, dar se poate întâmpla să pierzi mingea acolo... A intervenit bine la acea fază în care Lukaku l-a doborât pe Burcă. A avut adversar greu. N-a reușit multe în plan ofensiv, dar s-a achitat bine de sarcini”
Belgia - România / foto: Imago Images
Belgia - România / FOTO: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)
Belgia - România / foto: Imago Images
Belgia - România / FOTO: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)
+34 FOTO

Marius Marin

  • Leo Grozavu - 5,5. „Joacă de mult timp în Italia, are simț tactic, dar nu-mi place că ia cartonaș galben la fiecare joc. Fie îl schimbi, fie îl ții în teren și riști să ia al doilea cartonaș. Nu pot să zic că a făcut o partidă rea, a fost poate cel mai constant dintre mijlocașii noștri”
  • Dan Alexa - 6. „A trebuit tot timpul să acopere o rază foarte mare de acțiune, să-l blocheze pe De Bruyne, a fost permanent în luptă, a fost cel mai expus, dar și cel mai puternic dintre cei 3 mijlocași, singurul care a mai câștigat din dueluri”

Dennis Man

  • Leo Grozavu - 4,5. „La limita dintre corigență și notă de trecere. Mi s-a părut fricos în prima repriză, temător. Apoi, a avut acea ocazie mare în a doua repriză. Nu contează cum dai, trebuie să marchezi când scapi singur cu portarul”
  • Dan Alexa - 5. „A avut câteva acțiuni în a doua repriză. Dar șters, nu mi s-a părut că a avut agresivitatea potrivită pentru un asemenea joc. Mult sub ceea ce a arătat cu Ucraina, când a fost extrem de agresiv pe toată durata jocului”

Răzvan Marin

  • Leo Grozavu - 5. „Pentru pasa pe care i-a dat-o lui Rațiu. Altfel, și el șters. Așteptam mai mult”
  • Dan Alexa - 5. „O pasă bună pentru Rațiu, dar și pentru Drăguș. Chiar și când joacă mai puțin bine, iese cu ceva în evidență. Este unul dintre jucătorii noștri importanți”

Nicolae Stanciu

  • Leo Grozavu - 4,5. „E căpitan de echipă, așteptam mai mult de la el. Era greu să facă partida pe care a reușit-o cu Ucraina, când a fost la superlativ, dar cu Belgia a fost slab, modest”
  • Dan Alexa - 5. „Cu indulgență. Mult sub nivelul meciului cu Ucraina. A greșit foarte mult, nu a fost prezent, a părut obosit, nu a avut prospețime, neclar în decizii”

Valentin Mihăilă

  • Leo Grozavu - 5,5. „Activ, a depus efort, și-a creat câteva situații. Fără realizări însă, iar de la atacanți te aștepți să facă diferența în plan ofensiv mai ales, nu în apărare”
  • Dan Alexa - 5,5. „Prezent în joc, a căutat mingea, e singurul care a încercat să facă diferența, chiar dacă nu a avut realizări”

Denis Drăguș

  • Leo Grozavu - 5. „Față de ce am văzut la prima partidă, mult sub... A încercat, nu suficient. Nici nu a mai fost susținut. Ca atacant e greu să faci ceva dacă nu ai mingi. Iar el nu a avut, în afară de pasa pe care a primit-o de la Răzvan Marin”
  • Dan Alexa - 4,5. „Inexistent. Sau prea puțin. A avut o situație în care putea să aibă o ocazie mare, la pasa lui Răzvan Marin. S-a demarcat bine, dar nu a ajuns la balon. A mai avut 2-3 situații în care putea să paseze și a pierdut mingea foarte ușor”

Edi Iordănescu

  • Leo Grozavu - 6. „A gândit jocul corect, a avut curaj, îi acord nota în funcție de media jucătorilor echipei”
  • Dan Alexa - 5,5. „I-aș reproșa doar că n-a reușit să găsească soluția pentru a-l bloca pe De Bruyne. Și pentru că am fost de multe ori vulnerabili pe tranziții. Belgia, dacă avea mai multă șansă, sau dacă jucătorii lor erau inspirați în fața porții, scorul era mai mare. Trebuia să găsească o variantă, chiar și în timpul meciului, pentru că păream vulnerabili și părea că putem lua gol în orice moment”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Revenire neașteptată la FCSB! » Fotbalistul poate juca în meciul următor
Superliga
Revenire neașteptată la FCSB! » Fotbalistul poate juca în meciul următor
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Nu numai Kosovo și România vor intra la judecată! » Un personaj apropiat de UEFA, anunț clar: „Vor fi pedepsiți și cei despre care nu vorbește nimeni. Din cauza lor s-a ajuns la toată tevatura”
Nationala
Nu numai Kosovo și România vor intra la judecată! » Un personaj apropiat de UEFA, anunț clar: „Vor fi pedepsiți și cei despre care nu vorbește nimeni. Din cauza lor s-a ajuns la toată tevatura”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (19)
antiianishagi
antiianishagi  •  24 Iunie 2024, 14:32

cum dracu am batut UCRAINA cu 3-0???????????????daca ne bat slovacii inseamna ca am avut un noroc chior......oricum,nu jucam nimic,doar plezneala......stiu ca doare dar asta e adevarul.....daca ne prinde iar Elvetia nu stiu daca scapam fara 5......dar baiatul lui tata sa fie titular!!!!!asa ceva.........

antiianishagi
antiianishagi  •  24 Iunie 2024, 14:28
Postat de pittt pe 23 Iunie 2024, 15:42

Cum adică a greșit decisiv? Toți au greșit și au pierdut mingi. Golurile nu s-au luat din cauza lui. Ok, la primul gol el a pierdut mingea dar a fost la mijlocul terenului iar fundașii noștri erau pe poziții. Atacul a fost pe mijloc, cu fundașii centrali acolo. Iar Ianis n-o fi bun, dar nici Coman nu e mai breaz. Aseară nu am jucat cu Andorra, că el doar cu ăia e bun. Ce bun ar fi fost aseară Mitriță acolo!

ce sa faca mitrita la meciurile astea??????daca era campionatul european de tatuaje,da,era in fruntea listei!!!!!!!!

polistul68
polistul68  •  23 Iunie 2024, 20:59

Daaaa, niste antrenori uriasi, cu realizari marete..si ca jucatori au fost la superlativ, foarte inteligenti, cu meciuri importante in care si.au demonstrat valoarea...ambii, niste rupatori, jucau cu toporu in mana...si vin si critica niste jucatori care au ajuns la un nivel la care ei nici nu au visat..dar astia suntem noi, ne dam cu presupusul drspre oricine e mai bun ca noi...Edy a gresit, zice Alexa...el are doua promovari cred si vreo 5 chickxuri...Grozavu la fel, a antrenat doar la echipe mici, la limita retrogradarii..dar ei i dau idei antrenorului nationalei.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează